Elena Udrea: Cer BLOCAREA retrocedărilor românești de păduri
- Carmen Vintil ă
- 20 octombrie 2014, 15:12
Liderul PMP, Elena Udrea, a cerut constituirea unei comisii parlamentare care să verifice toate retrocedările de păduri făcute până acum.
"Ca urmare a acestei situaţii în care vedem o reţea în interiorul PSD, la vârful acestui partid, care se ocupă de distrugerea acestei averi pe care ţara o are, şi anume pădurile româneşti, cer câteva lucruri concrete. În primul rând cer îngheţarea retrocedărilor româneşti de păduri. De asemenea, cer înfiinţarea unei comisii parlamentare care să verifice toate retrocedările de păduri făcute până acum", a declarat Elena Udrea, potrivit Agerpres.
Președintele PMP a mai spus că scandalurile care au izbucnit săptămâna trecută legate de retrocedările de păduri arată existenţa a două "mafii" în acest domeniu.
"O mafie a retrocedările ilegale de păduri în care pionul principal era Viorel Hrebenciuc, dar care funcţiona eficient cu sprijinul lui Ilie Sârbu şi în care erau de asemenea implicaţi şi alţi parlamentari ai PSD, cum ar fi deputatul Ion Adam, şi o mafie legată de despăduriri şi o mafie a lemnului, care de asemenea funcţionează cu concursul celor de la guvernare. Contractele unor firme care astăzi taie pădurile din Transilvania, din Ardeal şi din Moldova sunt prelungite în guvernarea Ponta", a susţinut Udrea.
Preşedinta PMP mai cere blocarea Codului Silvic în Parlament şi elaborarea unui nou astfel de document, care să reducă masiv posibilitatea defrişărilor ilegale de păduri.
"Codul Silvic arată că această acţiune de distrugere a pădurilor româneşti este una gândită dinainte şi este instrumentată de PSD şi PNL, pentru că iniţiatorul Codului Silvic este fostul ministru liberal al Apelor şi Pădurilor, doamna Varga. În Codul Silvic, aşa cum este el propus să treacă prin Parlament, avem măsuri care arată intenţia actualei puteri de a distruge tot ceea ce înseamnă aurul verde al României", a mai susţinut Udrea.
Aceasta a adăugat că, dacă va deveni preşedintele României, va iniţia o lege care să interzică retrocedările către persoane care au cumpărat drepturi litigioase.