Efigii ale lui Trump, spânzurate la Bagdad

Efigii ale lui Trump, spânzurate la Bagdad

O facțiune armată șiită din Irak a spânzurat efigii ale lui Trump, la Bagdad, în ajunul celei de-a 40-a zi de doliu pentru generalul iranian Qassem Soleimani, ucis de americani.

În egală măsură, și pentru moartea lui Abu Mehdi al-Mouhandis, lider paramilitar pro-Teheran ucis de o dronă americană alături de generalul iranian Qassem Soleimani.

În bastionul șiit din Sadr City sau pe strada Palestinei, una din principalele artere ale capitalei irakiene, efigii din carton spânzurate ale președintelui Statelor Unite sau ale soldaților americani erau vizibile, în timp ce în piața al-Quathba (centru) au fost etalate portrete imense ale lui Soleimani și lui al-Mouhandis, uciși de americani la 3 noiembrie, în Bagdad.

„Am făcut aceasta pentru ceremoniile care marchează sfârșitul doliului pentru Soleimani și al-Mouhandis”, a declarat pentru AFP un responsabil al brigăzilor Hezbollah, facțiunea cea mai radicală a Hachd al-Chaabi (Forțele de Mobilizare Populară).

Această puternică coaliție paramilitară pro-Iran, în cadrul căreia al-Mouhandis era oficial numărul doi, dar, de facto, era veritabilul lider, a anunțat ceremonii oficiale și populare pentru ziua de marți, la Bagdad, în special în extrem de securizata Zonă Verde, unde se află sediul ambasadei SUA.

La sfârșitul lunii decembrie, mii de pro-iranieni au luat cu asediu ambasada, forțând zidurile incintei. Ambasada și-a avertizat deja resortisanții cu privire la comemorările pentru Soleimani și Mouhandis.

Uciderea celor doi a stârnit și mai mult sentimentul anti-american în țară iar Parlamentul irakian a votat pentru ca guvernul să expulzeze 5000 de soldați americani din Irak.

Brigăzile Hezbollah continuă să amenințe: „Avem dreptul să răspundem ocupantului și să-l obligăm să plece”, a declarat purtătorul de cuvânt  Mohammed Mohie. „Trebuie pusă în practică decizia Parlamentului de a-i împinge afară” din Irak.

 

foto: Afkar News