EFECTUL Trump – Ierusalim: ISIS a declarat RĂZBOI Hamas

EFECTUL Trump – Ierusalim: ISIS a declarat RĂZBOI Hamas

După declarația lui Donald Trump prin care a recunoscut Ierusalimul drept capitală a Israelului, teroriștii au început să se bată între ei.

ISIS – Aripa din Peninsula Sinai a dat publicității un film de 22 de minute în care le cere susținătorilor săi să atace Hamas, după care prezintă execuția unui bărbat despre care afirmă că ar fi colaborator al grupului terorist palestinian.

„Nu vă predați lor. Folosiți explozibili, pistoale cu amortizor și bombe. Bombardați-le tribunalele și sediile, deoarece sunt piloni ai tiraniei”, se aude pe fundalul înregistrării vocea tăioasă a naratorului, potrivit unei traduceri făcute de SITE, un grup care monitorizează site-urile extremiste, citat de Washington Post.

Înregistrarea ISIS acuză Hamas că nu a reușit să împiedice recunoașterea de către administrația Trump a Ierusalimului drept capitală a Israelului.

De altfel, filmul ISIS începe cu declarația lui Trump de luna trecută.

Relațiile dintre ISIS și Hamas sunt tensionate de circa un an, când palestinierii au lansat o operațiune de represiune împotriva susținătorilor Statului Islamic din Fâșia Gaza.

Washington Post apreciază că acest război dintre teroriști va duce la o escaladare a violențelor în Gaza, zonă aflată de zece ani sub controlul Hamas.

Violențele ar putea lua forma lansărilor de rachete asupra Israelului, sperând că acestea vor duce la represalii ale statului evreu împotriva Hamas.

Hamas este o organizație politică islamistă considerată atât de Israel cât și de Statele Unite drept grupare teroristă. Ea a fost întemeiată în 1987 și s-a aflat în război cu Israelul încă de la început, folosind lansările de rachete și atacurile sinucigașe ca principală formă de luptă.

Hamas nu recunoaște legitimitatea Israelului și a făcut apel la distrugerea sa totală, până în 2017, când statutul săi s-a schimbat, acceptând ideea ca un viitor stat palestinian să fie întemeiat în gaza și Cisiordania.