Efect necunoscut până acum al beției. Probleme grave apărute după consum de alcool

Efect necunoscut până acum al beției. Probleme grave apărute după consum de alcool

Persoanele care consumă alcool în cantități apreciabile pot avea mari probleme a doua zi.

Persoanele care consumă alcool în cantități apreciabile pot avea mari probleme a doua zi. Conform unui studiu realizat în Anglia, mahmureala pune piedici în luarea deciziilor și planificarea obiectivelor a doua zi după o beție cruntă, conform agerpres.ro.

Studiul, publicat în „Journal of Clinical Medicine”, analizează un raport recent al aceleiaşi echipe de cercetători, conform căruia persoanele mahmure afectează economia Marii Britanii cu 1,4 miliarde de lire pe an din cauza productivităţii reduse.

În cea mai recentă cercetare au fostluate în calcul 35 de persoane cu vârste între 18 şi 30 de ani, care au avut de efectuat o serie de teste în timp ce erau afectate de mahmureală. Cercetătorii au evaluat capacitatea lor de a face trecerea de la o sarcină la alta, de a actualiza şi prelucra informaţii din mai multe surse şi de a ghida şi planifica comportamentul.

Ne puteți urmări și pe Google News

Rezultatele au demonstrat că, atunci când erau mahmure, persoanele testate aveau o capacitate redusă de a reţine informaţii în memoria pe termen scurt, precum reţinerea unui număr de telefon în timp ce preluau un mesaj.

„Cunoaştem faptul că persoanele mahmure pot avea un cost economic important, însă nu ştiam modul în care mahmureala ne afectează capacitatea de a ne muta atenţia de la o sarcină la alta, de a ne actualiza informaţiile din minte şi de a ne menţine concentrarea asupra obiectivelor stabilite”, a declarat Craig Gunn, de la Departamentul de Psihologie al Universităţii din Bath.