Într-un recent editorial, omul de afaceri Dinu Patriciu - era să scriu colegul de breaslă, datorită constanţei cu care publică - se îndoia de viitorul Uniunii Europene, dar şi de vigoarea monedei euro.
Deşi ideea nu este nouă, ea merită discutată. Euroscepticismul este în creştere, ca urmare a taifunului economic care a lovit bătrânul continent. Rând pe rând, ţări aparent prospere au căzut precum cărţile de joc sub loviturile nimicitoare ale crizei. Irlanda, Grecia, Spania şi Portugalia abia mai răsuflă, iar instituţiile financiare europene abia fac faţă să acopere găurile din economiile ţărilor membre. Planul de extindere a Uniunii este îngheţat, nici nu se mai pune problema primirii unor noi membri, dar şi statele tradiţional pro-UE se întreabă dacă această construcţie mai este valabilă. Iniţial, euroscepticismul se manifesta din dorinţa de a păstra suveranitatea şi identitatea naţiunilor europene, în loc de a se crea un stat federal european. Aceste temeri au fost treptat-treptat înlăturate, Uniunea Europeană garantând multiculturalisul, dar şi specificul naţional al fiecărei ţări.
Dintr-un bau-bau, Uniunea Europeană începuse să devină credibilă exact când a fost zguduită de criză. De data acesta, euroscepticismul a devenit de factură ecnomică. Nu discut argumentele lui Dinu Patriciu pentru că, în general, sunt corecte. Ele sunt, de fapt, o continuare a discuţiilor din Marea Britanie încă din anii ’80, când în Citz, centrul financiar al Londrei, se purtau discuţii competente pe această temă. Pe mine, ca român, la ora actuală mă interesează pragmatic de ce nu putem accesa fondurile europene. De ce România a absorbit, până la finele anului trecut, 1,9 miliarde euro din fondurile structurale puse la dispoziţie de UE, cu excepţia agriculturii, reprezentând doar 10% din totalul disponibil în programul 2007-2013. Suntem, conform datelor oficiale oferite de Bruxelles, pe ultimul loc în privinţa absorbţiei fondurilor europene. Ceea ce denotă iresponsabilitate. O veste bună este, cel puţin pentru mine, intenţia Executivului de a înfiinţa un minister care să se ocupe exclusiv de fondurile europene. Este necesar ca o structură guvernamentală să explice românilor cum pot accesa aceste fonduri.
I-a învăţat cineva pe ţărani că pot să-şi repare biserica cu fonduri europene, că pot deschide pe bani europeni frizerii, ateliere de meşteşugărit, de făcut oale, artizanat etc.? Nicidecum! A fost însă mult mai uşor pentru politicieni să poleiască totul în aur, să ne prezinte, pentru interesele lor politicianiste, integrarea europeană drept intrarea în Rai. Panaceul suferinţelor noastre, UE fiind perceput drept o peşteră a lui Ali Baba unde te scalzi în aur. Reportajele cu ţărani amărâţi care aşteaptă să vină "ăia de la Uniune, băieţii de la UE" să le repare şcoala sau să le ridice cămin cultural nu sunt comice, ci, mai degrabă, tragice. Ideea unui minister al integrării nu este deloc una politicianistă, adică încă un scaun cald pentru vreun potetnat, o nouă structură bugetară unde angajaţii să taie frunze la câini. La nivelul Uniunii Europene există state membre care dispun de un asemenea minister responsabil cu gestionarea fondurilor comunitare. Rezultatele obţinute în aceste state sunt remarcabile. Putem enumera state precum Polonia, care prezintă o rată foarte ridicată a absorbţiei, sau Spania, care în perioada trecută de programare a absorbit absolut toate fondurile puse la dispoziţie de către Uniunea Europeană. Propunerea a fost salutată de Petru Luhan, membru al Comisiei pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European, un europarlamentar serios care ştie la perfecţie cu ce se mănâncă fondurile europene: "Ultimele state care au aderat la UE se confruntă cu dificultăţi în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor, însă consider că România poate reuşi să atragă tot ce i-a fost pus la dispoziţie până în 2013 (sau 2016, conform regulii n+3, care permite României să utilizeze fondurile încă 3 ani după terminarea perioadei de programare 2007-2013), cu condiţia să realizeze această reformă instituţională. Este nevoie de o nouă unitate administrativă, cu statut juridic puternic şi care să fie recunoscută la Bruxelles, formată din personal stabil şi bine calificat, care să lucreze împreună cu experţi ai Comisiei Europene şi ai firmelor de specialitate recunoscute pe plan naţional şi european", explică Luhan. Să vedem însă dacă acest minister se va realiza sau totul se va sfârşi într-o tradiţională ceartă pe noul ciolan!
Recomandările noastre
