Din păcate, România este o ţară care nu oferă prea multe variante. Cel puţin la firul ierbii. În prea multe sate şi orăşele. Cazul „Florina, fetiţa-mamă”, la care revenim la un an după campania EVZ din iunie 2008, e o dovadă teribilă.

Să ne amintim. În urmă cu un an, aflam că o fetiţă de 11 ani a rămas însărcinată după ce a fost violată de unchiul ei. Părinţii fetiţei au cerut întreruperea sarcinii. Ea însăşi nu ştia prea bine ce se întâmplă cu ea. Se juca, în că, cu păpuşile. Nu era nici pe departe pregătită să devină mamă. Vă rog să nu uitaţi nicio clipă: nu e vorba despre o dezbatere pro sau contra avort, ci despre o fetiţă abuzată! Caz simplu. Orice om cu judecata normală ar fi spus: fetiţa oricum trece printr-o traumă teribilă, nimeni nu o poate condamna să fie o fetiţă-mamă. Dar nu s-a întâmplat aşa. Autorităţile române au tărăgănat luarea unei decizii, ca şi cum o astfel de problemă, atât de personală, ar trebui tranşată de stat. A fost nevoie de o campanie de presă şi de implicarea hotărâtă a unei românce din Anglia pentru ca situaţia să-şi afle rezolvarea firească.

Între timp, în România continuă dezbaterea. Era ca la colţul microbiştilor din Parcul Cişmigiu. Toată lumea chibiţa, inclusiv cei care trebuiau să facă. Autorităţile pentru Protecţia Copilului spun, şi azi, că n-au fost sesizate. Ca şi cum ar avea zilnic de-a face cu cazuri de asemenea amploare. Ca şi cum ar fi fost o rutină. În realitate, era perioada alegerilor locale. Păcătoasele de alegeri i-au făcut pe oficiali să se fofileze. Cine ar fi riscat atunci, cine ar risca acum să-şi lege numele de un asemenea caz delicat?

Mentalităţile se schimbă greu. Se schimbă prin educaţie. Legile strâmbe se schimbă la fel de greu. Anul trecut, ministrul sănătă ţii a emis un ordin care a rezolvat problema Florinei (după ce rezolvarea venise, oricum, de la Londra). Însă oricând sunt posibile noi cazuri „Florina”. Pentru că legile au rămas aceleaşi. „Responsabililor” nu le pasă. Anul trecut am decis, noi, EVZ, să mergem până în pânzele albe cu acest caz. Am crezut c-am ajuns acolo. Între timp, am aflat că nu. România rămâne încremenită, atât la nivelul politicienilor, cât şi la firul ierbii.

Am scris atunci, după intervenţia chirurgicală de la clinica londoneză: „Sper ca Florina să se întoarcă acasă cu bine şi sper ca sătenii din Piatra Şoimului să dovedească în ţelepciune şi să o ajute să redevină copilul vioi care era”. A trecut un an de atunci, iar colegul meu Dan Sofronia a descoperit, în satul Florinei, o realitate şocantă: mulţi săteni condamnă fata şi familia fetei. E un curent de opinie la care au aderat nu doar rudele violatorului, ci şi mulţi „neutri”. Ei pactizează cu călăul şi acuză victima. Ei spun: fata n-a păţit nimic, bărbatul e la închisoare. Ei spun: femeia a fost cea care l-a aţâţat. Ei spun: aşa sunt bărbaţii, aşa e normal, dacă o femeie li se oferă, o iau. Ei trec nonşalant peste amănuntul că „femeia” e o copilă încă neintrată în viaţă. Ei sunt odioşi. Ei nu înţeleg nimic. Ei sunt lipsiţi de principii. Ei sunt înapoiaţi.

Adică, noi toţi suntem aşa. Noi, România, ţara tuturor posibili tăţi lor, adică a niciuneia. O, tu, cutremurătoare Românie reală!

Puteţi comenta şi pe http://www.calinhera.blogspot.com/.

Citiţi şi:

Udrea: Am jucat tenis cu Năstase, nu ştiu cum voi face cu Nadia | VIDEO