Horia Ghibuţiu: " Monstruoasa coaliţie PSD-PDL a stârnit un val de resentimente, nu doar din partea celor 17 PSD-işti care au votat împotrivă, ci şi în rândurile, s-o numim aşa, generaţiei Piaţa Universităţii. "
Propunerea de alianţă a fost calificată drept imorală, de parcă morala ar prinde vreodată loc la plenara partidelor, şi a fost socotită, vorbă veche a lui Ion Iliescu, o „întinare a nobilelor idealuri“ din Piaţa Universităţii.
Nimic mai fals, iar acest enunţ nu trebuie argumentat ascunzându-ne sub imperativul interesului naţional evocat de Traian Băsescu sau la adăpostul algoritmului electoral - în fond, de ce ar fi interzis să se alieze câştigătorul votului popular cu cel al votului parlamentar? Desigur, e împotriva firii. Stânga politică n-are ce să caute lângă dreapta, nici Ion Iliescu lângă Theodor Stolojan. Dar hai să ne amintim - nu cumva în urmă cu 12 ani primul îl avea pe al doilea în comitetul de sprijin?
Alianţa care a învolburat apele postelectorale nu este nici mult mai rea, nici mai brează decât altele. E, pur şi simplu, politică. Iar spaţiul toleranţei în care se întâlneau anticomuniştii nu trebuie folosit în toată această dispută, purtată parcă de nişte hipioţi care s-au trezit corporatişti cărunţi şi au, brusc, nostalgia blugilor zdrenţuiţi.
În primul rând, pentru că Piaţa Universităţii a murit, iar noi trăim în 2008, adică un an în care la „Kilometrul 0 al zonei libere de neocomunism“ de odinioară nişte adolescenţi care nu ştiu cine a fost Paţurcă s-au bătut astă-vară cu perne. Şi tot anul acesta, pe 15 iunie, la 18 ani de la intervenţia minerilor chemaţi-de-ştim-noi-cine-dar-nu-putem- dovedi, a fost ales de bucureşteni un primar autointitulat independent, dar care rămâne legat, în ochii electoratului de dreapta, de continuatorii partidului comunist. Şi, oricât ar suna de dureros pentru cineva care a purtat - cu mândria pe care ţi-o dă fronda - ecuson de golan, Piaţa Universităţii şi-a pierdut aura cu multă vreme în urmă, nu începând de luni, când Mitrea s-a uitat cu subînţeles politic la Boc. Bunăoară, când Marian Munteanu a descoperit ce înseamnă să faci comerţ cu arme şi să te aliezi cu Virgil Măgureanu. Ori la alegerile prezidenţiale din anul 2000, când nu puţini susţinători ai Pieţei Universităţii au pus ştampila pe Ion Iliescu, înghiţind găluşca ameninţării lui Vadim Tudor, poetul cunoscut anterior ca parlamentar. Sau când preşedintele suspendat al României le propunea suporterilor săi o întâlnire periodică în acel loc plin de semnificaţii. Nici întâlnirile n-au mai avut loc şi nici Traian Băsescu nu era chiar nimerit să se revendice dintre cei care manifestaseră cu ocazia „Golaniadei“.
Pe 13 iunie 1990, autorul acestor rânduri s-a ales cu cămaşa sfâşiată de nişte pretinşi muncitori de la IMGB, care aveau ochi albaştri şi pantofi maron cu găurele din colecţia primăvară-vară a Internelor. Fără să fi schimbat tabăra sau să cauţionez baronii roşii care îşi dau acum mâna peste ţară cu liderii portocalii, cred că e nepotrivit să amestecăm în aceste negocieri spiritul „pieţarilor“. Să lăsăm Piaţa Universităţii în primul vers din „Imnul golanilor“: „A fost odată ca-n poveşti, a fost în România...“.
Recomandările noastre
