Florian Bichir: "Se spune că istoria se repetă şi că destinul omenirii este ciclic."
Ce a fost odată urmează să se mai repete. Nu sunt un adept al conspiraţiilor, al teoriilor care susţin că tot ceea ce ni se întâmplă este fabricat într-un creuzet de unii „înţelepţi ai lumii”. Dimpotrivă, cred în hazard, în oameni providenţiali, în clipe care pot schimba destinul unei lumi. Ceva-ceva însă se întâmplă, din moment ce anumite fapte se repetă aproape la indigo.
Nu am pretenţia de a fi un mare geostrateg sau un mare cunoscător al geo-politicii. Sunt doar un pătimaş iubitor al istoriei. Priviţi harta Europei după cel de-al Doilea Război Mondial. Veţi observa cu siguranţă că e aproape identică cu cea actuală. În ciuda ideei de unitate europeană, naţiunile şi-au regăsit locul şi rolul lor pe hartă. Cehii au simţit nevoia să stea separat de slovaci, atât de trâmbiţata Uniune a Slavilor de Sud - Iugoslavia - s-a dezmembrat la primul vânt de democraţie. Ţările baltice sunt din nou un pinten în coasta Rusiei, iar politica lor baleiază între SUA şi Germania.
Cu toată simpatia americană postbelică, europenii nu sunt mari fani ai sistemului, ai modului de viaţă şi de acţiune al americanilor. Scăpată de pericolul bolşevic - cel puţin, pe hârtie - Europa îşi regăseşte valorile, dar şi dispreţul faţă de SUA. Sau dezacordul în ceea ce priveşte modul aproape imperialist de a vedea lucrurile.
Câţiva analişti americani se tem că vom asista în viitor la o nouă Axă Berlin-Moscova, la un nou pact Ribbentrop-Molotov. O înţelegere care ar viza oprirea hegemoniei americane pe Bătrânul Continent. Puţină lume a comentat asta, cu excepţia lui Corneliu Vlad, restul analiştilor fiind hipnotizaţi de bâlciul dâmboviţean al unor politicieni de mucava.
Agenţia de previziuni strategice Stratfor şi cotidianul „The Trumpet” din SUA au ridicat această problemă. Americanii au un mod simplu şi eficient de a vedea lucrurile, nu ştiu să se învârtă în jurul cozii: „Istoria arată că relaţiile camaradereşti între Rusia şi Germania sunt un semn sigur de conflict”. Punctează însă ce îl doare pe Unchiul Sam: „Adevărul este că formarea unei axe rusogermane este astăzi una dintre cele mai semnificative, dar şi mai subestimate tendinţe a scenei mondiale!”.
Da, înţelegerea dintre Moscova şi Berlin nu există de ieri, de azi. Iar ultimele exemple de prietenie sunt unificarea Germaniei, dar şi amiciţia în domeniul gazelor-petrolului. O nouă prietenie ruso-germană nu poate de data aceasta decât să ţintească Statele Unite. „În cei aproape 65 de ani de diplomaţie de după înfrângerea celui de-al treilea Reich - explică Stratfor - strategia-cheie a Statelor Unite ale Americii în Europa a fost să prevină ascensiunea unei puternice entităţi politice unice, care ar putea bloca interesele SUA în regiune. (Dă oare Germania, în 2009, Statelor Unite, prima licărire a unei asemenea entităţi?).”
Alianţa Rusia-Germania există, chiar dacă ea nu este făcută publică. Ce au de făcut Statele Unite? Simplu: dezbinare! Căutarea unor mici aliaţi, precum România, care să torpileze această nouă Axă. Nu ştiu dacă americanii vor reuşi, dar noi sigur vom primi nota de plată!