Încă o campanie de presă în care medicii sunt puşi la stâlpul infamiei. După ce două paciente au ajuns în comă, urmare a unei posibile infecţii nosocomiale contractate la Spitalul CF 2, ziariştii şi opinia publică s-au dezlănţuit.

„Pe medici să-i baţi, că ştiu ei de ce”, scrie un blogger. Alţii spun că de vină este „sistemul” şi arată cu degetul către guvern şi politicienii care „subfinanţează” spitalele din România.

Noua stea a analiştilor politici, Floriana Jucan (da, fosta iubită a lui Gigi Kent!), are şi ea un punct de vedere: deşi călătoreşte des în străinătate, nu a auzit pe acolo de nicio somitate medicală din România. Nimic nou în această isterie generalizată. O să treacă trei zile, o să găsim alt subiect, iar în România nu se va face nimic pentru a limita infecţiile rezultate în urma unui tratament spitalicesc, aşanumitele „infecţii nosocomiale”.

În SUA sunt contabilizate circa 1,7 milioane de astfel de infecţii, care, anual, contribuie la moartea a 99.000 de persoane. Un studiu al Centrului European pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor arăta că, în 2006, în Franţa au fost 358.353 de pacienţi care au contractat o infecţie intra-spitalicească. Oficialii europeni estimează că, anual, în UE 27, aceste infecţii sunt cauza directă a 37.000 de decese şi „contribuie” la alte 111.000.

Prima problemă: datele despre România lipsesc din statisticile acestui centru european. Nu este nici măcar indicată autoritatea naţională care se ocupă de supravegherea infecţiilor asociate cu sistemul medical. Există doar un proiect-pilot de monitorizare a unităţilor de terapie intensivă.

Pe siteul centrului de statistică sanitară din România se găsesc date din 2008 privind infecţiile nosocomiale: 9.677 de cazuri. Raportat la numărul de pacienţi, suntem mult sub media europeană. Dar până şi ministrul sănătăţii recunoaşte că datele nu sunt credibile. Spitalele se tem să raporteze asemenea cazuri, de teamă că vor fi sancţionate.

Toate acestea arată că, în România, lipseşte o discuţie serioasă legată de siguranţa pacienţilor. O discuţie care să găsească un echilibru între tendinţa publicului de a-i culpabiliza pe doctori şi reacţia corpului medical, care prea rar îi sancţionează pe cei vinovaţi şi manifestă un spirit de castă.

În SUA, în noiembrie 1999, Institutul de Medicină a lansat un document celebru intitulat „To Err is Human”, care a pus bazele mişcării moderne pentru siguranţa pacientului. La zece ani de la apariţia studiului, „New England Journal of Medicine” scria că o concluzie a acestei mişcări este că majoritatea erorilor medicale sunt făcute de oameni buni, care muncesc din greu pentru a face ceea ce trebuie. Este o opinie care, cred eu, ar trebui acceptată şi pentru cea mai mare parte a cazurilor din ţara noastră.

Lipseşte însă şi o campanie de îmbunătăţire a standardelor de igienă în unităţile sanitare din România. Ministerul Sănătăţii şi medicii nu trebuie să lase să treacă acest ultim scandal fără o discuţie despre ceea ce se poate face, dincolo de obişnuitele văicăreli despre subfinanţare.

Au trecut 163 de ani de când Ignaz Semmelweis a descoperit că febra puerperală poate fi redusă substanţial dacă medicii se spală pe mâini. Poate că pare hilar şi superficial, dar aceasta este prima recomandare de pe toate listele cu sfaturi pentru reducerea infecţiilor intra-spitaliceşti: medici, spălaţi-vă pe mâini! Halatele personalului medical, dar şi stetoscoapele sau manşetele tensiometrelor utilizate succesiv pe mai mulţi pacienţi sunt şi ele purtătoare de bacterii, inclusiv celebrul stafilococ auriu rezistent la antibiotice.

O investiţie relativ redusă în curăţenia spitalelor îi va costa pe contribuabili mult mai puţin decât tratamentul celor infectaţi. Oficialii europeni estimează că, la un cost mediu de 435 de euro pentru o zi de spitalizare, în UE 27 cheltuielile anuale generate de infecţiile nosocomiale ajung la şapte miliarde de euro pe an.

Dar mai important este faptul că îmbunătăţind igiena spitalelor vor fi salvate vieţi. Se ştie ce trebuie făcut. Ceea ce lipseşte este voinţa.