Știam că Adrian Năstase trebuie să iasă din închisoare. Chiar mă interesasem și aflasem că fusese cuminte acolo. Se conforma programului legal, ținea conferințe și scria cărți, acumulând în acest sens bile albe. Și zile libere. Știam că trebuie să iasă, dar uitasem de el și nu m-am gândit la momentul când chiar o să se întâmple. Momentul eliberării fostului premier m-a șocat.
Și cred că nu numai pe mine. Majoritatea oamenilor de bun simț știu că pușcăria îți ia puțin mințile. Nu pot să uit cum a ieșit Nuțu Cămătaru și cum s-a chinuit minute în șir să încalece până la urmă armăsarul negru care i se adusese. Într-un fel asemănător, dar în alt stil, al său personal, a procedat și Adrian Năstase. Cei ca el se chinuiesc și mai mult stând acolo, pentru că se consideri nevinovați. Este foarte posibil și chiar probabil ca el să nu realizeze nici în prezent că judecătorii ar fi avut dreptate. Pentru că România a fost a lui foarte mulți ani.
În pragul penitenciarului Jilava, fostul premier a făcut niște declarații uluitoare în care frustrările acumulate în cele 605 zile de recluziune ssau amestecat cu fanteziile. În fond, Adrian Năstase este un om care și-a ispășit pedeapsa și el poate spune ce vrea, mai ales când la poarta închisorii era așteptat de zeci de reporteri de la toate organele media posibile. Nu discut declarațiile lui pentru că prea vorbește toată lumea despre ele, comentându- le ca și cum ar fi venit din partea unei oficialități importante a statului nostru. Cuvintele lui Adrian Năstase au stârnit vii ecouri printre principalii lideri din PSD, teoretic conducătorii țării astăzi. Fără nici o reținere, aceștia l-au lăudat, aproape ca în vremea când el conducea tot ce mișca în România. Este bine când um om iese la lumină, după o suferință, să îl încurajezi. Dar când el reapare cu o aroganță sporită și dă indicații în toate direcțiile, cu un aer de nemulțumire, ar trebui tras de mânecă. Adrian Năstase este un om rafinat, cu multe calități. Parcă acestea au dispărut la reapariția lui în public.
Știam că Dinu Patriciu este bolnav, dar credeam că banii și asistența medicală din Londra ar putea face minuni. Peste toate acestea speram că optimismul lui și încrederea pe care o avea în viitor și în propriile idei se vor constiui într-un medicament miraculos. Mie însumi mi-era greu să cred că Dinu Patriciu va muri vreodată. Ori, dacă s-ar întâmpla, i se vor face statui și străzi sau chiar orașe îi vor purta numele. Așa l-am perceput eu. L-am văzut întotdeauna ca pe un politician din stirpea interbelică, bogat, rasat, vizionar. Și, de ce nu, patriot. Când colo, după decesul său ar fi nevoie de înființarea unei instituții cu câteva etaje care să descurce ițele.
Ne puteți urmări și pe Google News
Iată doi oameni foarte importanți care au făcut știrile în cursul acestei săptămâni. Când erau tineri amândoi promiteau și mult timp au confirmat. La un moment dat au fost atât de puternici încât au luat părți importante din averea României și au făcut ce au vrut cu ele. Până la urmă, timpul le-a fost potrivnic și o parte din averea lor pare risipită, furată de alții sau chiar pierdută. Banii furați nu s-au întors la buget și noi îi tot lăudăm sau îi compătimim. Cele două personaje seamănă.
Pentru Dinu Patriciu îmi pare din suflet rău și mi se pare o nedreptate că el nu mai trăiește. Adrian Năstase cu tot ce s-a petrecut legat de el, de când a ieșit, îmi dă fiori. Pe mine m-a șocat faptul că tot ce a spus el s-ar putea să se și întâmple. Mai ales că, din alt penitenciar, Dan Voiculescu s-a aliniat cuvintelor ex-prim-ministrului, afirmând că mai este puțin timp până ce ei doi se vor apuca să reconstruiască România de mâine.
Recomandările noastre
