Prima prioritate: introducerea votului prin corespondență. Să nu își facă nimeni iluzii că asta va duce la o prezență masivă a diasporei la vot, că se vor răsturna munții, iar PSD va pierde alegerile. În țările în care există acest sistem de vot nu s-au înregistrat schimbări majore la capitolul prezență. Sigur, votul celor din străinătate poate fi decisiv, așa cum s-a întâmplat în 2009. Dar calculele politice sunt secundare, contează ca statul să dea o șansă tuturor celor care doresc să-și exercite acest drept. Potrivit estimărilor ministerului de Externe, care a colectat datele de la autoritățile statelor din UE, circa 3,5 milioane de români se află în spațiul european. Este greu de estimat câți mai sunt preocupați de ceea ce se întâmplă în România: sumele de bani trimise în țară au scăzut, mulți dintre ei s-au mutat în străinătate cu tot cu familia extinsă, respectiv copii și părinți. Totuși, am văzut în aceste zile și multe povești impresionante: oameni care au mers sute de kilometri și au stat ore întregi la coadă ca să voteze. Trebuie să le dăm o șansă. Știu că sistemul de vot prin corespondență – la care trebuie să aibă dreptul toți cetățenii români, nu doar cei de peste hotare – ridică mari probleme de siguranță. Totuși, dacă alte țări au reușit, nu văd de ce România nu ar copia pur și simplu ceea ce au făcut alții. În orice caz, ar fi o imensă greșeală ca, imediat după ce se termină alegerile, să uităm ceea ce s-a întâmplat la 2 noiembrie la secțiile de vot din Paris, Bruxelles sau Londra.

A doua prioritate: control parlamentar ferm asupra serviciilor secrete. Și în 2009 am avut discuții despre ceea ce fac aceste structuri – atunci era vorba de Direcția de informații a Ministerului de Interne – dar cum s-au terminat alegerile, cum a fost totul uitat. În primul rând, trebuie să menținem presiunea pentru ca din comisiile parlamentare de control să facă parte persoane oneste, deasupra oricăror suspiciuni. În al doilea rând, trebuie revizuite hotărârile parlamentare care limitează puternic atribuțiile acestor comisii. În sfârșit, ar trebui reluată dezbaterea despre demilitarizarea acestor structuri. În perioada guvernării Tăriceanu, a existat un consens între președintele Băsescu și Executiv asupra acestei măsuri, dar neînțelegerile pe alte aspecte au blocat o reformă legislativă. În paranteză fie spus, observ că și dezbaterea despre legislația privind cartelele pre-pay a încetat, brusc, și nimeni nu pare să mai considere o prioritate rezolvarea acestei probleme.

În sfârșit, cred că legea responsabilității fiscale ar trebui să prevadă sancțiuni administrative, dacă nu și penale, pentru încălcarea ei, astfel încât să se pună capăt devastatorului obicei al pomenilor electorale plătite din bani publici. Deturnarea a circa trei miliarde de lei de la proiectele europene – în primul cele care finanțau autostrăzi – se pare că va duce la o diminuare cu 0,5-1% a PIB-ului. S-au luat nenumărate decizii care vor afecta substanțial veniturile și cheltuielile – de exemplu, scade CAS-ul, dar, în același timp, pensiile cresc chiar mai mult decât prevede legea – dar nu există nici măcar o schiță a bugetului pe anul viitor. Bugetul de stat trebuia prezentat Parlamentului până la 15 noiembrie, dar guvernul Ponta ignoră această obligație. Nu este vorba de simpla plăcere a parlamentarilor de a afla până la acea dată ce planuri are Guvernul. Este vorba de predictibilitatea mediului de afaceri, o condiție extrem de importantă dacă dorim investiții străine. Angajamentele electorale, care ulterior trebuie acoperite prin taxe și impozite noi, adoptate în pripă, sunt un dezastru pentru mediul de afaceri. Personal, cred că oricine va câștiga aceste alegeri, România pierde – mai mult sau mai puțin. Prin presiune publică putem îndrepta o parte din eșecul din 16 noiembrie.