Următoarea etapă a războiului va cere mai mult de la Alianță

De când Rusia și-a lansat invazia pe scară largă în Ucraina, în februarie, Occidentul a oferit Kievului asistență militară și economică de miliarde de euro. Numai Statele Unite au oferit sprijin de securitate de peste 8 miliarde de dolari, în ultimele șase luni. Banii și armele fac diferența pe câmpul de luptă. Sistemele de rachete de artilerie de înaltă mobilitate (HIMARS) produse recent de SUA, de exemplu, au permis Ucrainei să lanseze contraofensive în sud-est și să respingă atacurile în altă parte, scrie Foreign Affairs.

Sprijinul altor aliați NATO a fost mixt. Germania, de exemplu, a întârziat să livreze sisteme similare de rachete, primul sosind abia cu câteva zile în urmă, iar livrarea altor arme grele promise probabil va fi amânată până la sfârșitul anului. Franța, care are una dintre cele mai capabile armate din Europa, a oferit doar aproximativ 160 de milioane de dolari ca sprijin militar Ucrainei și a angajat 0,008% din PIB-ul său în ajutor militar. În schimb, Estonia, Letonia și Polonia au angajat 0,84%, 0,69% și, respectiv, 0,32%, în ciuda faptului că au economii mult mai mici. Numai Polonia a livrat arme în valoare de cel puțin 1,8 miliarde de dolari.

Înaintarea Rusiei în Ucraina se transformă acum într-un lung război de uzură, în care fiecare parte încearcă să o erodeze pe cealaltă. Sprijinirea Ucrainei pentru acest tip de război va necesita o abordare diferită: țara va avea nevoie de mult mai multe arme grele, în special sisteme de apărare aeriană, livrate mai rapid, de la mai mulți aliați europeni. Și membrii NATO din estul Europei care și-au epuizat propriile stocuri de arme vor avea nevoie de o reaprovizionare continuă.

Pe măsură ce aliații trimit diverse tipuri și niveluri de asistență de securitate în Ucraina și își epuizează propriile depozite, coordonarea și distribuția proviziilor au devenit o operațiune logistică uriașă. Armata americană conduce efortul, primind provizii din peste 50 de țări și distribuindu-le în Ucraina. Această coordonare este condusă de Comandamentul European al Statelor Unite de la Stuttgart, Germania. Pe termen scurt, efortul condus de SUA funcționează eficient, în ciuda întârzierilor intermitente. Pe termen lung, însă, NATO, ca instituție înființată în mod explicit în scopul cooperării în domeniul securității colective și al coordonării între membrii săi din zona euro-atlantică, ar trebui să-și asume acest rol.

NATO are sarcina să ducă la îndeplinire voința comună a statelor sale membre, iar cu 30 (și vor mai fi) de membri, atingerea rapidă a consensului nu este o sarcină ușoară. Cu toate acestea, statele membre individuale pot acționa mult mai rapid în afara granițelor procesului decizional al NATO. Acesta este unul dintre motivele pentru care efortul de coordonare condus de SUA a fost eficient pe termen scurt: fără a fi nevoie să obțină acordul tuturor aliaților, livrările de arme pot răspunde mai mult la nevoile imediate de pe câmpul de luptă. Aliații NATO au avut grijă, de asemenea, să traseze o linie fină între sprijinirea Ucrainei și grija de a nu părea să intre în confruntare directă cu Rusia. Una este ca un stat membru să furnizeze arme și alta este ca alianța să facă acest lucru. Dar, cu fiecare membru care oferă o anumită formă de asistență Ucrainei (militară, umanitară sau financiară), realitatea este că alianța este deja implicată în război chiar și fără „trupe pe teren”. Coordonarea acestui tip de sprijin între aliați este exact ceea ce NATO este menită să facă.

Alianța are capacitatea operațională și mandatul politic de a face mult mai mult pentru a sprijini Ucraina acum și pe termen lung. La summitul de la Madrid din iunie, aliații NATO au aprobat un nou concept strategic, un document care servește drept declarație de misiune pentru alianță și o reangajează în trei sarcini principale: descurajarea și apărarea, prevenirea și gestionarea crizelor și cooperarea în materie de securitate. De asemenea, a identificat, pe bună dreptate, Rusia drept „cea mai semnificativă și directă amenințare la adresa securității aliaților și la adresa păcii și stabilității în zona euro-atlantică”. Această nouă viziune strategică oferă NATO un mandat politic larg de a face mult mai mult decât face în prezent pentru a sprijini Ucraina și a descuraja Rusia. Și anume, NATO ar trebui să preia imediat rolul principal în pregătirea trupelor ucrainene; în prioritizarea securității Mării Negre, pe care Rusia își propune să o controleze și să o militarizeze pe deplin; și în consolidarea cooperării cibernetice cu Ucraina. Pe termen mai lung, NATO, nu Statele Unite sau alte state membre individuale, ar trebui să coordoneze livrările de arme către Ucraina și distribuirea aprovizionării către membrii întregii alianțe. Dacă alianța nu preia acest rol, acest lucru va semnala o lipsă de angajament pe termen lung față de Ucraina, încurajând Rusia să-și continue atacul brutal.

Livrare rapidă

Antrenamentul eficient și rapid al armatei ucrainene este cheia pentru reducerea decalajului dintre sistemele de arme angajate și timpul necesar pentru a le pune în funcțiune, mai ales că echipamentul devine mai sofisticat. NATO ar trebui să preia conducerea coordonând eforturile existente și să identifice nevoile viitoare. Regatul Unit, de exemplu, s-a angajat să antreneze 10.000 de militari ucraineni în următoarele câteva luni. După anexarea ilegală a Crimeii de către Rusia, în 2014, Statele Unite și-au intensificat antrenamentele și exercițiile cu forțele armate ucrainene la Yavoriv, ​​Ucraina. După invazia rusă din februarie, forțele americane s-au relocat și apoi au reluat antrenamentul în Grafenwoehr, Germania, locația celei mai mari baze militare americane pentru antrenament din Europa, ca parte a unui grup multinațional comun. În timp, consolidarea acestor baze și inițiative de antrenament disparate va fi crucială pentru a avea certitudinea că militarii Ucrainei sunt bine pregătiți pentru a opera orice, de la tancuri la sisteme de lansare de rachete multiple și avioane de luptă.

Polonia ar fi locul cel mai logic pentru un centru de instruire NATO. Anul acesta, Statele Unite s-au angajat să stabilească o prezență permanentă pentru armata SUA în Polonia. Asta va servi ca nou post de comandă pentru forțele terestre americane care apără flancul estic al alianței. O astfel de bază ar putea fi extinsă pentru a include un centru de instruire coordonat de NATO pentru soldații ucraineni, asigurând deplasarea rapidă a trupelor de-a lungul graniței de vest a Ucrainei. Ar putea fi înființate și centre de pregătire în România, unde Statele Unite mențin o brigadă rotativă. Cel mai important, instruirea ar trebui să acorde prioritate instruirii ucrainenilor pentru a folosi echipamente de ultimă generație (inclusiv drone, avioane de luptă și capacități navale fără pilot) pe care armata ucraineană nu le stăpânește încă, astfel încât să poată fi pusă în funcțiune mai rapid pe câmpul de luptă.

Pe măsură ce războiul evoluează, aliații occidentali ar putea fi mai dispuși să furnizeze arme care nu erau disponibile în urmă cu doar câteva luni. Iar ucrainenii ar trebui să fie pregătiți. Statele Unite, de exemplu, se pare că iau în considerare furnizarea de avioane de luptă Ucrainei, o mișcare pe care încă nu au fost dispuse să o aplice, iar piloții ucraineni ar trebui să fie deja pregătiți. Așteptarea deciziei oficiale riscă o întârziere inutilă. Un hub coordonat de NATO ar asigura că piloții ucraineni primesc pregătirea necesară pentru a pilota avioane de luptă americane, cum ar fi F/A-18 Hornet și F-16 Fighting Falcon. Investiția în instruirea pe astfel de sisteme, precum și pe altele înainte de a fi livrate, ar reduce semnificativ timpul necesar pentru ca aceste avioane să zboare în spațiul aerian ucrainean. O astfel de instruire ar trebui să aibă loc fără informări publice ample, pentru a se evita să o ia înaintea deciziilor politice.

Schimbare privind marea

Securizarea Mării Negre este esențială pentru operațiunile militare ale Ucrainei și pentru rezistența economică pe termen lung. Este, de asemenea, un punct focal al mai multor aspirații strategice ale președintelui rus Vladimir Putin: blocarea de către Rusia a exporturilor agricole ale Ucrainei prin Marea Neagră a declanșat deja o criză alimentară globală, permițând Moscovei să țină ostatice cerealele ucrainene. Pe 22 iulie, Rusia a semnat un acord intermediat de ONU și Turcia pentru a permite Ucrainei să exporte milioane de tone de cereale. Câteva ore mai târziu, rachetele rusești au lovit portul cheie al Ucrainei, Odesa, înainte ca unei nave pentru transportul cerealelor să îi fie, în sfârșit, permis să navigheze. Încălcările constante ale dreptului internațional de către Rusia de-a lungul anilor nu oferă prea multă încredere ideii că acordul intermediat de ONU se va menține. Având în vedere că proviziile globale de hrană sunt în pericol, NATO ar trebui să fie pregătită să ofere escorte navale pentru a vasele cu cereale, indiferent de aderarea Rusiei la acord. Sarcinile de bază ale alianței o angajează să asigure securitatea umană. Cu siguranță, securitatea alimentară face parte din această misiune.

Având în vedere că trei membri NATO – Bulgaria, România și Turcia – au acces direct la Marea Neagră și cele mai importante rute comerciale ale Ucrainei trec prin ea, alianța ar trebui să considere marea o prioritate strategică. NATO își poate spori prezența în Marea Neagră colaborând cu Bulgaria, România și Turcia pentru a stabili o prezență pe tot parcursul anului acolo, crescând numărul de forțe NATO staționate în mod rotativ sau permanent în aceste țări. La summitul de la Madrid, aliații au stabilit grupuri de luptă multinaționale în două state ale Mării Negre, Bulgaria și România, ca parte a unui efort de a extinde prezența alianței la Marea Neagră. România găzduiește, de asemenea, singurul sistem activ Aegis Ashore din Europa, un sistem puternic de apărare antirachetă, aflat sub controlul NATO.

Din februarie, Statele Unite și-au întărit prezența în România cu trupe suplimentare și avioane F-16. Pe măsură ce regiunea Mării Negre continuă să fie un punct focal pentru războiul Rusiei, alianța va trebui să investească mai multe resurse în integrarea apărării antiaeriene și antirachetă, în desfășurarea capacităților anti-drone și în creșterea flotei sale de avioane cu aparate F-16. Zborurile sporite de supraveghere și recunoaștere ale forțelor NATO ar putea submina, de asemenea, controlul Rusiei asupra mării, prin monitorizarea și expunerea mișcărilor Flotei ruse de la Marea Neagră, precum și a altor nave și echipamente.

NATO ar trebui, de asemenea, să lucreze pentru a-și consolida cooperarea cu statele non-membre NATO care fac parte din mediul de securitate regională a Mării Negre, în special, Moldova și Georgia. Ambele țări sunt dornice să aibă parteneriate mai strânse cu NATO. În Georgia, de exemplu, alianța ar putea extinde funcția Centrului comun de instruire și evaluare NATO-Georgia, care oferă pregătire comună pe teren și virtuală pentru personalul militar activ al NATO și soldații georgieni, pentru a include operațiuni navale.

Deschizând ușa capacităților cibernetice

NATO joacă, de asemenea, un rol important în sprijinirea și consolidarea capacităților cibernetice defensive și ofensive ale Ucrainei. Atacurile cibernetice fac parte din războiul cu spectru complet al Rusiei împotriva Ucrainei: în primele trei luni ale invaziei, Rusia a efectuat aproape 40 de atacuri cibernetice distructive împotriva Ucrainei, potrivit Microsoft. Anul trecut, înainte de invazia rusă pe scară largă, Ucraina a încercat să-și sporească colaborarea cu Centrul de excelență NATO pentru apărarea cibernetică (CCDCOE), dar a fost refuzată de alianță deoarece comitetul director nu a putut ajunge la un consens.

În cele din urmă, comitetul a acceptat Ucraina ca membru participant contribuitor în martie, iar un acord care va oficializa calitatea de membru al țării este în lucru. Deocamdată, Ucraina este considerată în continuare ca țară candidată. Participarea Ucrainei ca participant contribuitor la CCDCOE ar trebui accelerată, astfel încât să se poată alătura oficial altor membri non-NATO, cum ar fi Austria, Finlanda, Suedia și Elveția. Acest lucru va permite Ucrainei să-și integreze sistemul de apărare cibernetică cu cel al alianței, prin cooperarea și schimbul de informații cu alți membri ai acelei unități prin educație, cercetare și dezvoltare.

Membrii NATO pot sprijini, de asemenea, eforturile deja de succes ale Ucrainei de a recruta o „armată IT” de hackeri internaționali, atât pentru a apăra Ucraina, cât și pentru a ataca entitățile de stat și private ruse care alimentează războiul, în special pe cele aflate sub sancțiunile occidentale. Până acum, armata cibernetică este formată în mare parte din voluntari ucraineni, dar NATO ar putea ajuta Ucraina să instituționalizeze o forță cibernetică robustă prin furnizarea de hardware, instruire regulată pentru specialiștii cibernetici ucraineni și asistență tehnică agențiilor guvernamentale ale Ucrainei pentru a îmbunătăți capacitățile de apărare cibernetică.

Câștigarea războiului

În ultimele luni, Statele Unite și-au asumat sarcina de a furniza Ucrainei arme și de a coordona distribuirea acestora. Dar industria de apărare din SUA nu este pregătită să facă acest lucru pe termen lung, deoarece aceasta ar necesita un pivot semnificativ către producția în masă a unor arme specifice, iar armata americană nu a achiziționat unele dintre acestea de zeci de ani, cum ar fi rachetele antiaeriene Stinger. O integrare mai strânsă a producției de apărare industrială din SUA și Europa prin eficientizarea practicilor de achiziții în domeniul apărării, de exemplu, poate permite industriei de apărare să anticipeze mai bine nevoile Ucrainei în mod specific și ale Europei în general, dar acest lucru ar dura ani de zile. Între timp, NATO, colaborând cu statele membre, poate oferi îndrumări strategice companiilor de apărare din întreaga alianță pentru a ajuta la identificarea lacunelor.

Pe termen lung, alianța are mandatul de a-și asuma rolul de lider drept cea mai importantă alianță de apărare colectivă care răspunde amenințării ruse. Statele Unite văd în continuare China drept cea mai mare provocare pe termen lung, ceea ce înseamnă că o mare parte din povara securizării Europei va reveni, în cele din urmă, celor 29(?!) de țări europene care sunt membre ale NATO (în curând vor fi 31 cu Suedia și Finlanda). Actuala administrație americană se angajează să sprijine Ucraina și să investească într-o securitate europeană mai largă. Dar fereastra pentru schimbarea traiectoriei războiului se îngustează. Cu cât NATO își preia mai devreme mandatul politic de a sprijini Ucraina, cu atât este mai mare șansa de a-și asigura viitorul ca cea mai eficientă și puternică alianță de securitate.

(Articol de Alina Polyakova, președinte și CEO al Centrului de Analiză a Politicii Europene și profesor de Studii Europene la Școala Johns Hopkins de Studii Internaționale Avansate, și Ilya Timtchenko, candidat pentru un Master în Politici Publice la Harvard Kennedy School, unde este bursier al programului pentru tinerii lideri la Belfer Center for Science and International Affairs (Centrul Robert și Renée Belfer pentru Știință și Afaceri Internaționale, în cadrul Școlii Harvard Kennedy de la Universitatea Harvard, SUA). Înainte de a studia la Harvard, Ilya a fost jurnalist la Kiev din 2014 până în 2021. Traducerea: Cristina Zaharia, RADOR)