E oficial. La București, școala începe pe scenariul doi. Ce trebuie să știe părinții și elevii
- Mihnea Talau
- 9 septembrie 2020, 12:36
Inspectoratul Școlar al Municipiului București a anunțat că, în baza datelor DSP, unitățile de învățământ se încadrează în scenariul doi de reluare a cursurilor.
Astfel, în Capitală, pe 14 septembrie, doar o parte dintre elevi vor reveni la școală.
Potrivit datelor publicate de DSP, rata de incidență a îmbolnăvirilor în Capitală a fost de 1,12. „Conform calendarului cuprins în ordinul comun al Ministerului Educației și Ministerul Sănătății, Direcția de Sănătate Publică a emis situația în care se află localitatea București, adică scenariul doi.
Conform acestui scenariu, școlile ar trebui să învețe la nivel preșcolar, primar și clasele din anii terminali pe învățământ direct, față în față, iar restul claselor prin rotație”, a declarat Roxana Cercel, purtător de cuvânt al ISMB.
Consiliile de administrație ale unităților de învățământ au transmis către ISMB și DSP soluțiile de funcționare în noul an școlar, în funcție de infrastructura de care dispun, urmând ca acestea să fie supuse aprobării Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență.
„Noi ne-am propus scenariul 2. Scenariul 1 era exclus pentru că avem și foarte mulți copii în toate clasele, pornind de la 32 până la 38 de elevi. Apoi avem și personal didactic în vârstă și cu anumite boli, deci trebuie să potejăm pe toată lumea. (…) Suntem pregătiți și pentru scenariul trei dacă se întâmplă ceva.
Suntem o școală atipică pentru că pentru cei mici și gimnazial noi nu avem circumscripție, dezvoltăm și învățământul în limba maternă italiană, vin foarte mulți copii din Italia, vin și de la 150 de km din jurul Bucureștiului și din celelalte sectoare, deci rata de răspândire a unui virus poate fi mult mai mare, decât la alte școli”, a declarat Maria Dan, directorul Liceului Teoretic “Dante Alighieri”, din sectorul 3 al Capitalei, notează Agerpres.
Direcţiile de sănătate publică au informat până pe 7 septembrie inspectoratele şcolare şi comitetele pentru situaţii de urgenţă cu privire la situaţia epidemiologică la nivelul fiecărei localităţi. În funcţie de fiecare situație locală în parte se vor lua măsuri pentru începerea şcolii, pe baza mai multor scenarii, potrivit unui proiect de ordin de ministru publicat pe site-ul Ministerului Sănătăţii.