Dușmani ai ISIS, rebelii sirieni sunt sprijiniți de SUA

Dușmani ai ISIS, rebelii sirieni sunt sprijiniți de SUA

Luptătorii anti-Assad din Siria se vor bucura și de sprijinul aerian al SUA, după ce Barack Obama a semnat decizia în acest sens. Între timp, John Kerry este în Golf, pentru a-i liniști pe liderii din regiune, după acordul nuclear cu Iranul

Un oficial american a declarat pentru CNN că decizia administrației Obama era în pregătire de luni bune, dar vine la puțin timp după bombardamentele SUA de săptămâna trecută, menite să protejeze două grupuri, atacate: rebeli antrenați de SUA și rebeli afiliați SUA din Divizia 30.

Susținerea SUA

Aeronavele de luptă americane au intervenit după atacul asupra unei baze a Noilor Forțe Siriene - rebelii antrenați și echipați de SUA. Americanii cred că autorii atacului au fost din al-Nusra, un grup afiliat al-Qaeda. Răspunsul aviației americane a demonstrat, pentru prima oară, că există decizie politică și militară pentru a sprijini rebelii sirieni.

„Noi considerăm că forțele siriene antrenate și echipate de Departamentul Apărării ne sunt partenere în eforturile anti-ISIS. Aceste trupe beneficiază de ajutor în lupta contra ISIS, inclusiv foc de apărare, pentru a fi protejate”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, Alistair Baskey.

Turneul lui Kerry

Pe de altă parte, secretarul de Stat al SUA, John Kerry, se află în vizită în Qatar, pentru a-i asigura pe aliații din Golf în legătură cu acordul nuclear cu Iranul. SUA susțin că acordul vrea să oprească Iranul de la fabricarea armei nucleare, în schimbul ridicării sancțiunilor, ceea ce va face ca „regiunea să fie mai sigură”. Statele din Golf acuză Iranul că a alimentat războaiele din Siria, Irak și Yemen. Kerry urma să se întâlnească cu miniștrii de Externe din Arabia Saudită și Rusia, ieri, pentru a discuta despre războiul contra militanților Statului Islamic din Siria. Rusia și Iranul sunt aliați ai președintelui Bashar al-Assad, în timp ce guvernele saudit și american îi cer acestuia să demisioneze. Ceea ce-i unește pe toți, însă, este acțiunea contra Statului Islamic, un actor important în războiul civil din Siria.

Un purtător de cuvânt al Kremlinului a criticat imediat decizia SUA de a susține aerian rebelii sirieni, pentru că asta „înseamnă o destabilizare și mai mare a situației din țară”.

Din martie 2011, 220.000 de sirieni au fost uciși, potrivit ONU. Regimul lui Assad rezistă, cu sprijinul Iranului, dar este atacat nu doar de rebeli, ci și de grupări ale al-Qaeda și ISIS.