Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan a avut parte la Washington de o primire fastuoasă, menită să o echilibreze pe cea a generalului kurd care a ajutat la capturarea lui Abu Nakr Al Baghdadi, la care a contribuit și Turcia, ca și la alte capturi nepublice ale liderilor Daesh, autointitulată Stat Islamic.

În același timp, în ciuda criticilor puternice ale mass media și Congresului, inclusiv ale componentei sale republicane, Președintele Trump și administrația sa au reușit un experiment greu de gândit înalte condiții: primirea fastoasă, galantă, deschisă și caldă ca pentru un aliat în NATO, dar cu o comunicare directă a tuturor preocupărilor americane la toate nivelurile pentru politicile liderului turc, menținându-l pe Erdogan angajat și ancorat în Occident. Sau, cum au spus unii senatori, o adevărată lecție de impact al spiritului civic și un duș rece cu senatori republicani în Biroul Oval.

Nu cred că președintele Erdogan se aștepta la această evoluție, după discuția în doi cu Președintele Trump. Criticată acerb și de presă, și de senatori, situația precară a democrației în Turcia a fost cea mai mică corvoadă pentru președintele turc. Din contra, cum s-a dezobișnuit de opoziție și presă critică, Președintele Erdogan a avut parte de această punere în scenă în care senatorii, de la înălțimea posturii lor și cu credențialele de prieteni ai Președintelui Trump, din același partid, au fost nuci foarte greu de spart, convins, păcălit sau turburat în convingerile lor. O discuție deschisă și francă, dar fără asperități directe, ca-ntre prieteni și aliați. O discuție care l-a făcut probabil pe Președintele Turciei să realizeze cât de credibile sunt susținerile sale în America și în Occident, în general, cât de îngrijorat este un aliat din NATO și cum arată o societate în care președintele nu face tot ceea ce vrea el, chiar dacă se numește Donald Trump

Contextul laudativ și abordarea măgulitoare a lui Erdogan a dat cele mai relevante roade. Asta deoarece dacă dimensiunea oficială a fost mai degrabă limitată în critici și evitând orice fel de atac direct și frontal - dar menționând clar și ferm pozițiile administrației americană, așa cum partea turcă a repetat propriile sale poziții - întâlnirea cu congressmanii americani a fost cu totul diferită. În 90 de minute de convorbiri cu Președintele Trump drept moderator, 5 republicani prieteni și susținători ai Președintelui au abordat cele mai spinoase teme ale relațiilor bilaterale și cele mai mari preocupări ca și cele mai frecvente reproșuri la adresa președintelui Erdogan, fără perdea și fără rezerve, dar și fără agresivitate sau rea intenție, ca-ntre prieteni,  dând replici multiple și argumente copleșitoare pe diferitele teme.

Au fost o adevărată școală de democrație și spirit deschis, cu prietenie pentru președintele turc, dar mai ales o expunere directă, în cea mai deschisă formă și cea mai dură, totodată, cu părerile unor congressmani americani față de Turcia, față de regimul său și față de gesturile controversate sancționate în Occident chiar de doi dintre cei care scriu independent și au prezentat legislații de introducere de sancțiuni pentru Turcia ca urmare a unor gesturi. O formula de dialog menită să nuanțeze abordările, în afara zonei de confort în primul rând pentru președintele Turciei, și să transmită toate mesajele privind credibilitatea susținerilor sale. Ca și toate contraargumentele necesare. Toate menținând pozițiile intereselor comune aliate și a relațiilor strategice americano-turce.

Cred că Președintele Erdogan a avut ce afla și a priceput toate nuanțele din întâlnirea din Biroul Oval. Mai întâi, i s-a oferit o scenă importantă, dar condiția a fost aceptarea derulării tuturor acestor discuții clarificatoare, chiar și în contradictoriu și mai ales i s-au comunicat toate preocupările participanților și ale publicului american. A fost vorba mai întâi referitoare la F35 și achiziția de rachete antiaeriene în sisteme rusești S400.

Legătura celor două e clară, ca și motivațiile președintelui Erdogan – protecția și împotriva avioanelor propria și aliate, ca-n 15 iulie 2016 la tentative de lovitură de stat – dar este clar că cele două echipe tehnice care încearcă să ajungă la un acord nu vor avea o sarcină ușoară, iar dacă nu ajung la o concluzie, perspectiva sancțiunii e evidentă. În mare e vorba despre un acord de verificarea echipamentelor ruse de către echipele americane înainte de punerea lor în funcțiune, cu atenție privind transmiterea de date înapoi în Rusia, în format electronic, amplasarea în locații diferite a S400 față de avioanele F35, acceptarea prezentării de detalii tehnice și verificări suplimentare, menținerea sistemelor închise dacă nu e nevoie de ele – situații de urgență și limită. A căzut și argumentația potrivit căreia America nu a vrut să vândă sisteme Patriot: a vrut, au existat și oferte mult mai avantajoase decât cele ruse, doar că turcii vroiau și transferul de tehnologie de la producător, ceea ce nu este posibil.

A doua temă discutată este cea a incursiunii turce în Siria în zona kurdă și lipsa de control asupra Armatei Siriene Libere care ar fi făcut crime de război pe teren în zona de securitate nou instituită, chiar pe zona aflată sub responsabilitate turcă precum utilizarea bombelor și munițiilor cu fosfor alb împotriva civililor, executarea prozonierilor, țintirea femeilor și copiilor, epurarea etnică a kurzilor, etc. Dacă autoritățile americane au spus explicit că nu vor abandona parteneriatul și cooperarea cu SDF – forțele democratice siriene majoritar kurde, folosite în lupta anti ISIS, Președintele Erdogan a prezentat punctajul făcut de acasă cu două componente: SDF are componenta de bază PYD/YPG, structurile de protecție kurdă, considerate o prelungire a PKK, organizație teroristă și teza că turcii nu se bat cu kurzii, ci cu componenta teroristă a forțelor kurde. Reacțiile senatorilor americani au fost elocvente pentru gradul de credibilitate al acestor susțineri, lipsa de acceptabilitate a lor și respingerea acestor afirmații pe bază de argumente.

Și discuția a fost la fel de deschisă și directă privind situația internă a democrației în Turcia - situația jurnaliștilor, militarilor, avocaților arestați și condamnați drept gulleniști, pe bază de convingeri propria, ca și tema arestării și extrădării clericului Feitullah Gullen din SUA către Turcia, și condamnarea de către Camera Reprezentanților, într-o proporție copleșitoare bipartizană, genocidului armenilor, toate au fost subiecte la fel de direct abordate de congressmanii americani. Mai mult, fiecăruia i s-a oferit timp, la ieșirea din întâlnire, să își asume în fața microfoanelor presei și să prezinte ce a comunicat președintelui Erdogan, dând și o componentă de transparență suplimentare acestei întâlniri, pe lângă imeginile din interior, luate la un anumit moment al dezbaterii.

Un aliat NATO esențial, un partener strategic de peste 70 de ani al SUA, Turcia trebuie menținută în Alianță și angajată în legăturile cu Occidentul, nu pierdută în brațele Rusiei. Președintele Erdogan a înțeles foarte direct și nemijlocit toate elementele discutate și are suficient timp de reflecție pentru a realiza că ceva trebuie schimbat. S-au rostit poziții directe, clare, divergente, într-un cadru extrem de ospitalier și primitor, ca-ntre aliați și prieteni, dar cu sentimentul clar we agree to disagree – ne-am înțeles că nu ne înțelegem - mai mult, al nevoiii că SUA și Turcia trebuie să se înțeleagă.

Nici acordul comercial de 100 mld dolari nu a ieșit, discuțiile continuă. Afacerea S400/F35 a ajuns la experți, care caută soluții să acomodeze lucrurile, altfel Ankara rămâne cu S400 dar fără F35 sau trebuie să renunțe la produsele ruse, să le încuie în depozit și să nu le activeze niciodată. În toate aceste direcții, cu toată deschiderea, Președintele Turciei trebuie să facă pași relevanți la distanță de pozițiile actuale. Și, oricât ar fi de greu, și în privința PYG și a SDF, forțele democratice siriene, majoritar kurde, o anumită nuanță trebuie să se manifeste la Ankara și pe teren, în Nordul Siriei, pentru a putea merge spre reclădirea relației cu SUA.

Ingredientele acestui experiment au fost: prietenie, nevoia de parteneriat și cooperare, o primire fastuoasă și extrem de deschisă dar fără nici o posibilitate de ambiguitate în privința situației reale a relațiilor, preocupărilor congressmanilor și a înțelegerii argumentelor turce dezbrăcate de propaganda, în context extrem de primitor, dar ferm și clar. Un avantaj de abordare pe nivele a relației și care, cum spuneau cei ce au descris vizita, face diplomație deschisă la cel mai înalt nivel, la nivelul președintelui Erdogan, cu toate instrumentele la dispoziție. Un președinte turc partener și aliat care trebuie să înțeleagă exact unde se află și ce are de făcut pentru a repara relația despre care toți participanții au căzut de acord că trebuie menținută la cote înalte și în interdependență strânsă.

Și președintele Erdogan și-a prezentat toate ideile și în față cu Președintele Donald Trump, cu toate punctajele epuizate, în detaliu, și în fața senatorilor - unde s-a confruntat cu opiniile și argumentele acestora rostite direct și franc, uneori cu o sinceritate debordantă, în contextul respectului deplin și prieteniei afișate - și în fața presei. Abordarea permite ca premizele unor schimbări de ton, de limbaj, de poziție să fie așteptate cu speranță și cu realism la Washington pe multe din temele discutate și, acolo unde schimbările nu sunt evidente, sigur crâmpeiele de adevăr și motivațiile sunt menite să reașeze gândirea înaltului oaspete, arătând și ce câștigă, și ce pierde, la fiecare pas. Eficiența acțiunii o vom putea vedea în timp, începând chiar de săptămâna viitoare, după revenirea la Ankara a Președintelui Turciei.