După Octavian Goga, urmează Regele Mihai? Cum se construiește ghilotina ideologică din Ministerul Adevărului

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Suntem martorii unui experiment de o duritate intelectuală înfiorătoare. Sub mantaua bunelor intenții și al alinierii la standarde democratice, o parte a elitei noastre politice și culturale s-a apucat de vânătoare de fantome. Ultima victimă? Octavian Goga.

Însă marea problemă nu este unde începe această epurare a spațiului public, ci unde se va opri. Pentru că, dacă aplicăm logica matematică și necruțătoare a „Legii Vexler”, după Radu Gyr, Octavian Goga urmează, inevitabil, Mircea Eliade, Emil Cioran, Nae Ionescu și cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Regele Mihai.

Nu credeți? Haideți să privim faptele în față, fără ipocrizia specifică saloanelor „progresiste”. Și așa o să înțelegeți mai bine rezervele președintelui Nicușor Dan. Acesta a sesizat CCR considerând că prevederile sunt neclare și riscă să amplifice tensiunile. CCR nu a înțeles, parlamentarii nici atât...

Am văzut cum spațiul public a fost marcat de o scrisoare deschisă semnată de zeci de personalități care cer, în temeiul legii, eliminarea busturilor, a denumirilor de străzi și a instituțiilor care poartă numele lui Octavian Goga. Argumentul lor pare betonat juridic: Goga a condus un partid de extremă dreaptă, a fost un antisemit notoriu și a girat, ca prim-ministru, legi rasiale și xenofobe.

Unul dintre cele mai frumoase orașe din Europa atrage turiști cu prețuri surprinzător de mici

Revoluția AI, cel mai important lucru din toată istoria, spune John Doerr, investitor de risc. Ba chiar e încă „subestimată”

Până aici, istoria nu poate fi contrazisă. Goga-omul politic a avut rătăciri catastrofale, pe care le-a decontat istoric. Sunt unul din cei care a scris clar despre acest episod istoric.

Însă, când semnatarii scrisorii ne spun, cu o detașare cinică, faptul că „legea nu cenzurează studiul operei literare, ci doar validarea omului politic prin monumente de for public”, asistăm la o mostră de emasculare culturală. Cum poți separa poetul pătimirii noastre de cel care a pășit în istorie? Cum poți pretinde că îl lași pe Goga în manuale, dar îi topești bustul din Copou?

Dar stați, că absurdul abia acum începe.

Capcana istorică: Cine urmează pe lista neagră?

„Legea Vexler” interzice promovarea în public a memoriei persoanelor care au făcut parte sau au condus organizații fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe. Este o lege dură, născută dintr-o traumă istorică legitimă. Problema apare atunci când legea este aplicată retroactiv de către activiști orbi la nuanțele trecutului.

Dacă semnul sub care judecăm istoria este exclusiv cel al „girării” sau al „conducerii” unor astfel de structuri, pun o întrebare simplă, oricât de mult ar deranja tabuurile noastre naționale: Ce facem cu Regele Mihai I?

Să ne întoarcem la manualul de istorie pe care acești „cancel-culture” par să-l fi frunzărit doar pe sărite.

În septembrie 1940, după abdicarea lui Carol al II-lea, pe tronul României urcă tânărul Rege Mihai.

Prin decrete regale semnate de Suveran, România este declarată „Stat Național-Legionar”. Tot sub semnătura și autoritatea Coroanei s-a format guvernul condus de generalul Ion Antonescu, în care Horia Sima, șeful Mișcării Legionare, deținea funcția de vicepreședinte al Consiliului de Miniștri.

Mergem mai departe pe firul acestei logici absurde?

Regele Mihai a fost cel care, prin statutul său de Șef al Statului, a girat formal, prin decrete și jurăminte, existența unui regim fascist-legionar în România.

Regele Mihai I a participat la manifestări legionare, în calitate de șef al Statului, a salutat cu brațul ridicat, în stil fascist și a stat la tribună alături de Horia Sima și Ion Antonescu.

Regele Mihai, alături de Horia Sima și Ion Antonescu. sursa: arhiva EV Istoric

Istoria are nuanțe

Evident, orice om cu scaun la cap și orice istoric de bună-credință va striga instantaneu: „Nu se poate compara! Regele era un tânăr de 19 ani, complet izolat, manevrat de Antonescu, fără nicio putere reală în stat!”

Perfect adevărat! Regele Mihai a fost o victimă a contextului geopolitic, un suveran care a încercat să salveze ce se mai putea dintr-o țară prinsă în menghina dintre Hitler și Stalin. Gestul său de la 23 august 1944 rămâne un act de curaj suprem care a scurtat războiul.

Întrebarea mea pentru este însă alta: Credeți că fanii corectitudinii politice dau doi bani pe nuanțele politice ale anului 1940?

Eu nu cred. E doar o problemă de timp. Pentru talibanii anulării culturale există doar alb și negru, text de lege și execuție publică.

Astăzi s-a acceptat precedentul ca un monument dedicat lui Poetului Octavian Goga să fie dat jos pentru că a condus un partid cu zvastică, mâine ne vom trezi cu aceiași activiști cerând redenumirea bulevardelor „Regele Mihai I” pentru că actul de naștere al Statului Național-Legionar poartă semnătura regală. Și dacă nici acela nu a fost un guvern antisemit, atunci înseamnă că nu știm istorie...

Istoria nu se corectează cu ranga

Trăim în epoca pe care Umberto Eco o descria magistral: cea în care rețelele de socializare au dat drept de vot și de cuvânt unor cohorte de imbecili. „Idiotul satului” a devenit purtător de adevăr, iar Ministerul Adevărului orwellian se insinuează peste tot.

Dacă începem să dărâmăm statui pe criterii de „bun-simț” conjunctural, vom rămâne o țară cu piețe goale și străzi numerotate ca la New York. Îl vom șterge pe Goga, îi vom pune la index pe Eminescu și Kogălniceanu pentru texte antisemite, îl vom elimina pe Eliade pentru simpatiile legionare de tinerețe, îl vom ascunde pe Cioran și, la final, vom ajunge la Regele Mihai.

Istoria nu se corectează cu ranga și cu topitoria de bronz. Istoria se asumă, se învață. Goga trebuie cunoscut cu toate bunele și relele lui: cu geniul din „Rugăciune” și cu rătăcirea din guvernarea Goga-Cuza.

Ioan-Aurel Pop: Moștenirea trebuie păstrată

Sau cum spunea academicianul Ioan-Aurel Pop care numai de gândire strâmbă nu poate fi bănuit: “Crede cineva că dacă elevii sau tinerii ascultă sau citesc poezii de Octavian Goga și de Radu Gyr devin ei rasiști sau antisemiți? Ar fi o copilărie și o utopie să credem așa ceva”.

Ioan-Aurel Pop: Vă rog să recitiți „Casa noastră” sau „Dăscălița” de Octavian Goga și nu veți găsi decât bună cuviință, iubire, nostalgie, durere, înălțare, chemare spre bine. Oare este bine să aruncăm odată cu apa și pruncul din copaie, după vorba cea înțeleaptă a românului? De ce să nu veștejim răul și să păstrăm binele?

Dacă ștergem total memoria oamenilor, rezultatul va fi tabula rasa și ne vom dezumaniza cu toții. Moștenirea culturală a omenirii, inclusiv a românilor, trebuie păstrată dincolo de greșelile creatorilor, de politica lor, de răul pe care – cu voie ori fără voie, cu pedepse ori fără pedepse – l-au făcut. Numai așa se tezaurizează un patrimoniu. Dar revin: greșelile nu trebuie ascunse, ci arătate și cunoscute, dar nu fetișizate, nu transformate în motive de interdicție a operelor valabile”.

Românii trebuie să învețe din greșelile lui Goga, nu să-i șteargă numele de pe plăcuțele, ca și cum cele patru decenii în care a luptat pentru Unirea Transilvaniei nu ar fi existat.

Răzbunarea pe morți nu va face societatea de azi nici mai tolerantă, nici mai educată. Ci doar mai proastă și mult mai vulnerabilă în fața noilor dictaturi care bat la ușă.