După luna ieftinirilor, vine luna majorărilor. Lista scumpirilor care ne așteaptă de la 1 iulie

După luna ieftinirilor, vine luna majorărilor. Lista scumpirilor care ne așteaptă de la 1 iulie

Gazele, apa potabilă, dar și amenzile ar trebui să se scumpească, începând cu luna viitoare. Pe de altă parte, crește și salariul minim, care va ajunge de la 1 iulie la 1.050 de lei

Dacă în luna iunie a scăzut TVA la produse alimentare, iulie vine cu o serie de scumpiri, în special la utilități. Cea mai importantă dintre acestea va fi a gazelor naturale pentru populație, al căror tarif va crește de la 53 lei/ MWh la 60 lei/MWh.

Ce presupune majorarea de tarif? „În prezent, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) analizează dacă va fi vorba de o majorare cu 8,9 sau 10% de la 1 iulie”, au declarat, pentru Evz, surse din apropiate ANRE. Scumpirea va înseamna, mai întâi, creșterea prețului metrului cub de apă caldă, pentru cei care nu dețin centrală proprie de gaze. Pentru aceeași categorie din populație ar putea urma și scumpirea gigacaloriei, dacă nu vor exista subvenții mai mari pe timp de iarnă. În mod sigur, vor resimți creșterea prețului gazelor cei care dețin centrală proprie. O factură la încălzire, pe timp de iarnă, care în prezent este de circa 300 de lei, ar urma să ajungă la 330 de lei, dacă va fi vorba de o majorare cu 10%.

Punctul în funcție de care se calculează amenzile de circulație crește de la 9,75 la 10,5 lei, în iulie

Ne puteți urmări și pe Google News

Prețul electricității, incert

Potrivit calendarului convenit de România cu forurile europene, de la 1 iulie ponderea electricității achiziționate de pe piața concurențială pentru utilizatorii casnici ar urma să crească de la 40 la 50%. „Nu cred că vor urma scumpiri pe partea de electricitate. În prezent, din ce am înțeles, ANRE analizează efectul acestei evoluții”, au mai comentat sursele citate.

Scumpire la apă curentă și canalizare

Mai multe primării au anunțat scumpiri pentru apa menajeră și serviciile de canalizare. Astfel, de la 1 iulie, prețul apei potabile va fi majorat cu 10% în orașul Sibiu. În județul Botoșani, prețul apei și al canalizării va crește, de la aceeași dată, cu 5%. În alte județe sau localități majorarea a avut deja loc, lunile trecute.

Creștere amenzilor

Vestea bună a lunii care vine este că salariul minim brut va crește de la 975 de lei, la 1.050 de lei. Împreună cu salariul ar urma să se majoreze și costul orei de muncă prestate de zilieri, care nu poate fi mai mic decât retribuția pe oră a unui angajat cu salariul minim.

Va crește însă și punctul în funcție de care se calculează amenzile de circulație, acesta fiind egal cu 10% din salariul minim. El se va majora de la 9,75 de lei la 10,5 lei. De exemplu, cu două puncte de penalizare este sancționată folosirea telefoanelor mobile în timpul conducerii mașinii sau nerespectarea regulii privind purtarea centurii de siguranță. Depășirea vitezei maxime permise cu 21-30 de km/h este penalizată cu trei puncte de amendă, potrivit Codului Rutier. Un viraj la stânga cu încălcarea marcajului longitudinal continuu înseamnă cinci puncte de penalizare.