Marcel Răducanu desființează naționala

Marcel Răducanu desființează naționala

După eșecul cu Polonia, nici fostul internațional nu mai crede în șansele „tricolorilor” de a ajunge la CM 2018

După patru etape disputate în campania de calificare la CM 2018, naționala României se poate lupta acum doar pentru a prinde un loc pentru baraj. Neverosmilul 5-0, cu Armenia, arăta că „tricolorii” sunt pe drumul către turneul final din Rusia. A urmat partida cu Kazahstan, în care elevii lui Christoph Daum s-au impedicat inexplicabil.

„Au fumuri în cap”

Decăderea a prins contur în urma meciului cu Polonia, pe care naționala noastră l-a pierdut, recent, la scor de prezentare (0-3). A fost de ajuns pentru oamenii de fotbal din România să sară la gâtul selecționerului și al Federației, și mai puțin în capul jucătorilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

EVZ a stat de vorbă cu fostul internațional Marcel Răducanu (foto mic), care ne-a mărturisit că reprezentativa României nu mai are valoare, sau șanse de a mai merge la Mondialul din 2018: „M-am rugat să câștigăm partida cu Polonia, tocmai pentru ca Daum să le poată da peste nas contestatarilor săi. România a jucat cu multă frică, inimaginabil... Să fim cinstiți, echipa asta nu poate mai mult de atât. Nu mai există tupeu fotbalistic printre jucători. Ei vor săracii, dar nu sunt în stare. Asta- i realitatea, nu au valoare! Au fumuri în cap, mașini scumpe și s u n t plini de tatuaje. Șanse de calificare nu mai sunt, pe cine să mai batem?!”.

Bun cunoscător al fotbalului german, Răducanu s-a arătat uimit de faptul că Daum a fost lipsit de reacții în timpul partidei cu Polonia. „El era foarte activ pe durata partidelor. Acum stă ca o statuie, nu știu fi motivul. Nu se mai agită deloc... Cred a fost și el depășit la acest joc. să nu mai dăm vina pe Daum. Să nu uităm că și Ungaria are selecționer străin și nu e mai cunoscut ca Daum. Bernd Storck mi-a fost coechipier la Borussia Dortmund”, ne-a spus Răducanu.

Săgeți și către Steaua

Fostul mare jucător al Stelei nu a uitat nici să înțepe echipa lui Gigi Becali: „L-am văzut pe Toșca în meciul de la Zurich... Păi, eu dacă eram în locul lui, ieșeam singur de pe teren. Plecam pe stradă. Steaua a luat doi jucători pe 300.000 de euro (n.r. - De Amorim și Boldrin). În Germania, de banii aștia, se poate transfera un șofer de autocar, de la Borussia la Bayern Munchen”.