După concediu nu este bine să faci analize medicale. Riscurile sunt foarte mari
- Antonia Hendrik
- 22 iunie 2025, 19:30
Sursa foto: Arhiva EVZPerioadele de concediu vin adesea la pachet cu schimbări importante în stilul de viață, cum ar fi mese îmbelșugate, mai puțin somn, consum crescut de dulciuri sau alcool.
După concediu nu este bine să faci analize medicale. Ce spun medicii
De aceea, specialiștii în medicină de laborator atrag atenția că efectuarea analizelor imediat după întoarcerea din vacanță poate conduce la rezultate inexacte, care nu reflectă starea reală de sănătate a pacientului.
Potrivit experților, valorile obținute în urma analizelor de sânge pot fi influențate de comportamentele din timpul vacanței, ceea ce riscă să genereze interpretări eronate sau chiar recomandări medicale nejustificate.
Dr. Ruxandra Seretean, biochimist specializat în diagnostic de laborator, spune că este esențial ca analizele să fie realizate într-un moment în care organismul se află într-o stare fiziologică echilibrată, apropiată de rutina zilnică obișnuită a pacientului.
Aceasta subliniază că după o vacanță, corpul poate fi deshidratat, poate prezenta un nivel crescut de grăsimi în sânge sau poate avea fluctuații ale glicemiei.

Concediu pe litoral. Sursa foto: Arhiva EVZ.
Cum pot fi influențate analizele
Mai exact, medecii explică cum pot fi influențate următoarele analize:
- Glicemia: Consumul excesiv de zahăr sau alcool poate duce la creșteri temporare ale nivelului de glucoză.
- Colesterolul și trigliceridele: Dieta bogată în grăsimi contribuie la valori peste normal, fără a indica neapărat o problemă cronică.
- Enzimele hepatice (AST, ALT): Ficatul poate reacționa la excese alimentare și alcoolice prin valori anormale.
- Acidul uric: Poate fi crescut după mese bogate în carne roșie sau băuturi alcoolice.
- Markerii inflamatori (CRP): Un sistem imunitar suprasolicitat sau o infecție minoră sezonieră pot influența aceste rezultate.
După concediu, care este momentul potrivit pentru testări
Medicii recomandă ca analizele să fie efectuate după o perioadă de readaptare la stilul de viață obișnuit, mai ales după concediu. Ideal ar fi ca pacienții să aștepte între 7 și 14 zile după vacanță, timp în care să urmeze o dietă echilibrată, să se hidrateze adecvat și să se odihnească suficient.
„Pentru a evita interpretările greșite sau suspiciunile nejustificate, analizele trebuie să surprindă o stare stabilă a organismului, nu una afectată de excesele ocazionale,” avertizează dr. Seretean.
În concluzie, un interval de repaus după vacanță nu este doar benefic pentru organism, ci și esențial pentru acuratețea investigațiilor medicale, scrie csid.ro.

