Editura Evenimentul si Capital

Dragnea l-a făcut securist, Ponta a reacţionat: „Eu nu am tăiat porcul la T14 şi nici nu căram vinuri scumpe la K2 ca să mă ajute cineva cu dosarele”

Autor: | | 8 Comentarii | 4310 Vizualizari

Preşedintele PSD Liviu Dragnea l-a acuzat pe fostul premier Victor Ponta că a creat un partid făcut de securişti. În replică, fostul premier afirmă că Liviu Dragnea a fost la întâlniri la „tăiatul porcului” cu elita statului din acel moment

"Eu nu am tăiat porcul la T14 şi nici nu căram vinuri scumpe la K2 ca să mă ajute cineva cu dosarele. Mă acuză exact cum spunea şeful lui, Băsescu. Nici nu l-a dus mintea la ceva mai deştept", a declarat Victor Ponta

Președintele PSD a declarat în cadrul unei conferințe de presă de după Consiliul Naţional (CN) al partidului că PSD este supus în permanență unui asalt fără precedent, atât din interior, cât și din exterior și l-a acuzat pe Iohannis de înaltă trădare.

„Partidul nostru a fost suspus celui mai amplu program „anti”. S-a incercat dezbinarea noastra, sfasierea acestui aprtid, din interior si din exterior, din interiorul tarii si exteriorul tarii. Am fost tradati de unii pe care i-am crezut colegi si camarazi cu noi si care acum au plecat la alte partide. Se inghesuie acum la un partid securist, facut pentru securisti.

Vorbim de un asalt permanent, furibund, la adresa partidului,a premierului, la adresa mea sau a lui Calin. Asupra celor care odata cazuri pot duce la dezbinarea Guvernului, pentru ca asta este una dintre mize”, a spus Dragnea.

Liviu Dragnea i-a mai îndemnat pe români să îndrăznească să creadă în România și să creadă într-un „Guvern românesc care îndrăznește să facă. Atunci românii vor avea acces la o infrastructură mai bună, la o educație mai bună. Cu condiția să fie un Guvern românesc”, a precizat Dragnea.

Scene coplesitoare, dupa accidentul de la Constanta! Judecatoarea scotea niste zgomote de sufocare, apoi... Ce s-a intamplat cu ea! E sfasietor!

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI