Drumuri BLOCATE și RESTRICȚII. Circulație OPRITĂ pe Autostrada A1 Sibiu-Deva. Informații de ultimă oră din TRAFIC!

Drumuri BLOCATE și RESTRICȚII. Circulație OPRITĂ pe Autostrada A1 Sibiu-Deva. Informații de ultimă oră din TRAFIC!

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe Autostrada A1 Sibiu-Deva, la kilometrul 245, este oprită circulaţia pe banda a doua a sensului de mers Sebeş către Sibiu, din cauza unui accident rutier, în care a fost implicat un autovehicul. Circulaţia se desfăşoară pe prima bandă şi pe cea de urgenţă.

Pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, între kilometrii 160 şi 212, este semnalată ceaţă, care reducere vizibilitatea local sub 200 m, sens în care conducătorii auto sunt sfătuiţi să adapteze viteza de deplasare la condiţiile meteo-rutiere, să mărească distanţa de siguranţă între vehicule, să folosescă luminile de ceaţă şi să nu bruscheze comenzile maşinii.

Din cauza inundaţiilor din ultima perioadă, care au determinat alunecari de teren, afectând partea carosabilă, sunt impuse următoarele restricţii de circulaţie pe drumurile naţionale:

- DN10 Buzău – Braşov, judeţul Buzău, este restricţionat traficul autoturismelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone;

- DN22 Smârdan - Măcin, judeţul Tulcea, este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone;

- DN2N Dumitreşti – Vintileasca, judeţul Vrancea, circulaţia se desfăşoară pe un singur fir, alternativ, în zona localităţii Jitia, la kilometrul 50+500 de metri.

Din cauza creşterii nivelului Fluviului Dunărea, este instituită restricție de tonaj pentru autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 pe DN 22E, între localităţile Garvăn şi I.C. Brătianu, pe tronsonul kilometric 0+000-14+276, din judeţul Tulcea, iar pe tronsonul kilometric 13+950-14+276, este impusă restricție de viteză de 10 km/h, fiind totodată interzisă oprirea.

În ceea ce priveşte traficul feroviar, în judeţul Dâmboviţa, circulaţia feroviară este oprită pe ruta CF 904 Fieni - Pietroșița, din cauza alunecării terasamentului de la kilometrul 65+150, iar în judeţul Mehedinţi, circulaţia pe Magistrala 900, între stațiile Drobeta-Turnu Severin și Prunişor, este întreruptă din cauza lucrărilor de reabilitare a infrastructurii feroviare în zona staţiei CF Balota.

Traficul aerian şi naval se desfăşoară în condiţii normale, fără a fi înregistrate probleme de circulaţie.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News