DREPTATE după 25 de ani la CEDO. Statul Român, obligat să plătească daune de peste 800.000 de euro răniţilor, urmaşilor şi luptătorilor de la Asociaţia "21 Decembrie 1989"
- Petrisor Cana
- 3 iunie 2015, 20:51
CEDO a anunţat, astăzi, că a dat câştig de cauză a 76 de membri ai Asociaţiei „21 Decembrie 1989” şi a altor cinci victime ale evenimentelor din Decembrie 1989, într-un alt proces cu Statul Român. Conform deciziei forului european, urmaşii eroilor martiri, răniţii, reţinuţii şi luptătorii vor beneficia de despăgubiri de peste 800.000 de euro.
Revoluţionarii de la "Asociaţia 21 Decembrie 1989" au comunicat, că "în ciuda piedicilor reptate, puse de către sistemul judiciar românesc, pentru 76 dintre membrii asociaţiei, Statul Român a fost obligat să plătească daune de peste 800.000 euro".
Decizia CEDO survine în lipsa unei anchete efective cu privire la crimele săvârşite în timpul evenimentelor din decembrie 1989 şi prin tergiversarea finalizării plângerii depuse de către Asociaţia „21 Decembrie 1989”, încă din anul 1990, se arată în comunicat.
Pe data de 4 noiembrie 2014, alţi 34 de membri ai Asociaţiei „21 Decembrie” au câştigat la CEDO.
Asociaţia „21 Decembrie 1989” mai precizează că este singura organizaţie de revoluţionari ai căror membri au depus şi au obţinut decizii favorabile la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
"În continuarea demersurilor sale, Asociaţia „21 Decembrie 1989” a solicitat şi i-a fost acceptată o întrevedere cu procurorii de caz de la Secţia Parchetelor Militare, din cadrul Parchetului General de pe lângă ÎCCJ, pentru joi, 4 iunie, ora 14.00", transmite asociaţia.
Întâlnirea va avea loc la sediul Parchetului General iar tema discuţiei va aborda stadiul dosarelor ce au ca obiect cercetarea tragicelor evenimente din perioada infractionala decembrie 1989 - iunie 1990, ocazie cu care Asociaţia va depune un set de documente.