Dramă într-un cartier din Craiova. Un copil de 4 ani, găsit mort pe un câmp
- Andrei Arvinte
- 12 ianuarie 2025, 23:14

Un copil de 4 ani, care se juca în faţa unui imobil din Craiova a fost dat dispărut la poliție de bunica lui. Din păcate, după câteva ore, oamenii legii au găsit cadavrul copilului pe un câmp cu buruieni din apropierea casei.
Bunica sa a fost cea care a alertat poliția.
”La data de 12 ianuarie a.c., ora 18.04, Secţia 6 Poliţie Craiova a fost sesizată de o femeie, de 78 de ani, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că, nepotul său, POENARU YANNIS, în vârstă de 4 ani, în cursul acestei zile, în jurul orei 15.00 a plecat din faţa locuinţei sale, unde se juca împreună cu alţi copii şi nu a mai revenit până în prezent”, a transmis, duminică seară, IPJ Dolj.
De asemenea, ea le-a dat oamenilor legii și semnalmentele micuțului.

Copilul decedat la Craiova. Sursa: IJP Dolj
A fost găsit mort
Din nefericire, copilul a fost găsit mort pe un câmp, câteva ore mai târziu.
”Copilul a fost găsit fără viaţă, din nefericire, pe un câmp cu vegetaţie deasă în apropierea locuinţei sale, cercetările fiind continuate pentru stabilirea situaţiei de fapt”, a transmis IPJ Dolj.