Lupta pentru Palatul Victoria. Scenarii politice cu Grindeanu și un plan de rezervă în joc

Lupta pentru Palatul Victoria. Scenarii politice cu Grindeanu și un plan de rezervă în jocGuvernul României / sursa foto: dreamstime.com

Sorin Grindeanu ar trebui să primească primul mandat pentru formarea unui nou guvern, iar în cazul în care nu reușește să construiască o majoritate parlamentară, Ilie Bolojan rămâne „cea mai bună soluție” pentru funcția de premier, a declarat ministrul Investițiilor, Dragoș Pîslaru.

Dragoș Pîslaru consideră fezabil un guvern minoritar condus de Bolojan

Dragoș Pîslaru a fost întrebat dacă ar susține un guvern minoritar format de PNL și USR. Ministrul a afirmat că un astfel de scenariu este posibil dacă Sorin Grindeanu nu reușește să obțină sprijin parlamentar pentru un nou executiv.

„În condiţiile în care domnul Grindeanu în înţelepciunea domniei sale, constată că, după ce a dat ţara peste cap, de fapt nu are nicio alternativă să facă o majoritate, sigur, cred că deja ne putem uita ca Ilie Bolojan, să vină din nou prim-ministru şi să conducem ţara asta pe linia reformelor care trebuie. Adică mi se pare ceva foarte evident şi cred că scenariul ăsta este un scenariu fezabil”, a spus Dragoş Pîslaru într-o conferinţă de presă.

Ministrul Investițiilor a afirmat că mandatul pentru formarea guvernului ar trebui acordat mai întâi liderului PSD.

„I se dă mandatul domnului Grindeanu să facă guvern, îi urăm succes. Dacă nu întruneşte majoritatea respectivă, atunci domnul Bolojan este în continuare cea mai bună soluţie pentru România”, a menţionat Pîslaru.

Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu. Sursă foto: Captură video

Dragoș Pîslaru susține că Ilie Bolojan poate reveni în funcția de premier

Dragoș Pîslaru a fost întrebat și dacă Ilie Bolojan mai poate ocupa funcția de prim-ministru în contextul deciziei Curții Constituționale din 2020 privind desemnarea premierului.

„Sigur că da. Decizia CCR spune că preşedintele nu trebuie să pună cu intenţie acelaşi candidat, din nou, ca să poată să se ducă la alegeri anticipate. Ăsta este textul deciziei CCR. Iarăşi, o altă decizie, că un fost prim-ministru poate să fie numit din nou prim-ministru. Ăsta este talentul CCR, la noi, îţi dă aşa, ca la Agatha Christie să îţi creează să vezi pe unde te strecori printre decizii”, a explicat ministrul.

Sorin Grindeanu trebuie să gestioneze criza politică

Pîslaru a declarat că, în opinia sa, Sorin Grindeanu ar trebui să primească direct mandatul pentru formarea guvernului, fără alte consultări politice.

„Eu nu aş face nicio consultare, dacă ar fi după mine, aş da direct mandatul domnului Grindeanu să se descurce cu criza pe care a produs-o, să-şi facă guvern în ce fel doreşte domnia sa. Dacă poate şi are majoritate în Parlament cu susţinerea AUR-ului, iu-hu, mă bucur că până acum a declarat că nu va face această alianţă, dacă nu poate şi nu are majoritate în Parlament, din nou iu-hu, să explice în partid de ce a creat tot acest demers şi, după ce se calmează şi nu mai vin cu idei cum am văzut la doamna Vasilescu…nu pot să-mi revin după chestia asta doamna Olguţa Vasilescu, fost ministru al muncii, care vine şi spune: decizia PNL-ului din ziua de marţi n-a fost statutară.

Dumneaei a devenit un interpret juridic de mare clasă, dottore, (..) explică Partidului Naţional Liberal că decizia domniilor lor n-a fost statutară şi că nu puteau să zică că se duc în opoziţie. Nu cred că mai am ceva de completat la lucrul ăsta. Deci, credeţi-mă după ce se calmează soluţia este în continuare Ilie Bolojan, de departe cel mai bun prim-ministru şi cel mai onest şi cu o agendă de reforme”, a completat el.

2
1