Dragnea: "Vanghelie vrea să transforme PSD într-un partid de vagabonzi". Detalii despre frăția mafiotă Vanghelie-Geoană-Voicu-Iliescu

Dragnea: "Vanghelie vrea să transforme PSD într-un partid de vagabonzi". Detalii despre frăția mafiotă Vanghelie-Geoană-Voicu-Iliescu

Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, la România TV, că Mircea Geoană și Marian Vanghelie fac parte dintr-o "frăție mafiotă" împreună cu Viorel Hrebenciuc, Cătălin Voicu și Dumitru Iliescu ce au încercat să impună oameni cu probleme din punctul de vedere al justiției în funcții cheie ale statului

Întrebat în cadrul unei emisiuni de la România TV dacă se teme de acțiunile viitoare ale lui Marian Vanghelie, Liviu Dragnea a răspuns: "Nimeni din partid nu se teme de Marian Vanghelie. El a încercat să facă din acest partid un partid de vagabonzi. Nu merge (...) L-am auzit pe el și pe Mircea Geoană vorbind despre nu stiu ce frăție. Mircea Geoană este în continuare captivul unei frății mafiote care-i mai cuprinde pe Marian Vanghelie, Viorel Hrebenciuc, Cătălin Voicu și Dumitru Iliescu. Este frăția mafiotă din cauza căreia am plecat de la Ministerul de Interne".

 

Dragnea a oferit detalii legate de cum funcționa în 2009 această frăție. "În dimineața zilei în care trebuia să depun jurământul, am fost chemat la Mircea Geoană în birou, unde se aflau Cătălin Voicu și Dumitru Iliescu pentru a-mi impune să fac niște numiri în pofida tuturor avertizărilor de la instituțiile statului. Era vorba de numiri la UM 0962 și prim-adjunct la MAI. Eu am refuzat. A fost o discuție foarte urâtă în care cei doi ii spuneau lui Mircea Geoană că nu accepta ca întelegerea lor să nu fie respectată", a declarat Dragnea.

 

Presedintele executiv al PSD a negat că ar fi spus în ședinta de joi a Comitetului Executiv că americanii s-ar fi opus ca Victor Ponta să devina presedinte al României, precizând că a trimis și o scrisoare amabasadei americane în care înfirma aceste aserțiuni