Secția pentru investigarea magistraților a cerut preluarea dosarului Tel Drum de la DNA! Noua secție a trimis trei cereri cu acest obiect. Secția nu a motivat primele două cereri, dar, în cea de-a treia, Secția a spus că vrea dosarul Tel Drum pentru că dețin informații potrivit cărora e vizat și un magistrat, iar asta înseamnă că e de competența lor.

DNA a oferit un răspuns instituțional pe data de 14 februarie și a refuzat să predea dosarul. Direcția Națională Anticorupțiea transmis că nu există niciun magistrat care să aibă calitatea de suspect sau inculpat. Există posibilitatea ca, ulterior, să se fi depus un denunțși să fie vizat și un magistrat, informează RTNews.

DNA a depus cererea de redeschidere  urmăririi penale în dosarul Tel Drum pe data de 3 iulie. Dosarul îl vizează pe Liviu Dragnea, dar şi pe alte persoane: Mugur Bătăuş, Victor Piperea, Gheorghe Giui, Ion Mirancea, Victoriţa Păscuţu şi Marian Fişcuci. Dosarul vizează finanţarea din fonduri europene şi din bugetul Consiliului Judeţean Teleorman a unor contracte. Beneficiarul a fost firma Tel Drum.