Trecerea moţiunii împotriva propriului executiv, adică victoria PSD asupra guvernului PSD, a însemnat o premieră în politica mondială şi sunt convins că ea a dat de gândit şi altor partide majoritare din state precum Papua-Noua Guinee, Vanuatu sau Lesotho, în sensul că, urmând exemplul mafio-comuniştilor din România, ele se pot sancţiona până la anulare sau se pot muşca singure de fund, până la auto-canibalizare.
Votul cu bilele-n hopa sus (cum ar zice un poet, dacă ar avea timp şi har, „la poalele cerului”!) – cu mesajul implicit: „Uitaţi, şefu’, io votez corect, regulamentar, întocmai şi la timp, aşa cum aţi cerut!” – a adus în parlamentul României momente ridicole, membrii de partid fiind cuprinşi nu doar de un fior de spaimă, ci şi de unul de emoţie patriotică. Cei care care ridicau mâinile, ca să arate bilele, păreau şi că se predau, şi că se bucură, ca şi cum ar fi dansat o manea la o nuntă din Teleorman. Sigur, altceva ar fi fost dacă se vota la secret, ştiut fiind că nimeni nu e mai straşnic apărător al libertăţii de conştiinţă decât parlamentarul PSD.
Astăzi, padişahul Dragnea, împreună cu muezinul Călin, se duc la Iohannis, ca să-i arate aceluia cine e adevăratul jupân al ţării şi să-i ducă mutarea-n plic cu viitorul prim-ministru. În opinia lui Liviu Dragnea, acesta trebuie să fie „nebun de harnic”(!!?) (NOTĂ: Mi-a plăcut atât de mult formularea, încât propun să-i facem o intensă promovare şi în ţări cunoscute pentru lenea şi puturoşenia popoarelor lor, cum ar fi, de pildă, Germania… am ales aşa, la întâmplare!). Şi, cum pe lista scurtă a PSDragnea se găsesc două reprezentante ale sexului cu bâzdâc – adică fosta secretară de şcoală şi ministru de Interne, Carmen Dan şi Viorica Dăncilă, şefa organizaţiei PSD-femei – e de aşteptat ca stăpânul haremului să ofere mai multe detalii despre cum vede el femeia dublu: şi harnică, şi nebună.
În clar, textul sună aşa: „Premierul trebuie să fie un om foarte, foarte, foarte harnic, nebun de harnic, cu capacitate de muncă, cu capacitate de înţelegere foarte mare, fără lene, nu în sens obişnuit, ci fără linişte, nu ai voie nici un minut să te laşi pe tânjală, pentru că dacă te laşi tu, se lasă ministrul 5 minute, secretarul de stat o oră şi funcţionarii câteva ore”.
Îngăduiţi-mi doar două observaţii pe marginea acestuia, nu de altceva, dar gândirea domnului Dragnea nu trebuie împrăştiată cum face „coprodusul” exploziv al vacii în mijlocul cărării, ci trebuie adunată, precum se procedează cu cel al calului!
Mai întâi, importanţa apăsătoare pe care o acordă formulei de introducere în mitul originar al muncii la guvern, prin repetarea de trei ori a adverbului din superlativul absolut al adjectivului „harnic”. Urmat de absolutul-absolut nesănătos: „nebun de harnic”. Această manifestare stilistică înseamnă că, de fapt, subconştientul narativ al autorului coboară direct în obârşia lui de Teleorman, introducându-ne – nu fără o oarecare doză de perfidie, deh! caracterul – în universul magic, al hărniciei, râvnei şi vredniciei din zonă. Nu putem decât să ne închipuim, astfel, că prim-ministrul propus va fi imaginea generică a veseliei muncii, a voioşiei trudnice şi a entuziasmului în travaliu (mai ales că avem şi două femei pe listă!), pe care Dragnea le-a cunoscut încă de mic în ţara sa de baştină.
A doua observaţie vizează, în schimb, o contradicţie îngrijorătoare la finalul discursului. Vasăzică, de la prim-ministru în jos, tânjala capătă proporţii catastrofale şi creşte geometric, cu cât ne afundăm mai tare în ierarhiile guvernamentale. Aşadar, un minut de răgaz al premierului se transformă în 5 minute, la ministru, în 60 de minute, la secretarul de stat şi probabil în cel puţin 180 de minute, la funcţionarul de birou.
Altminteri, sunt convins că restartarea istoriei pe modulul Dragnea 2.0, în care intrăm mintenaş – nu se ştie pentru cât timp – ne va revela şi alte „penibile” la vedere.
Recomandările noastre
