Dovada că Radu Miruță a fost membru PSD: Nu înțeleg de ce nu-și asumă
- Răzvan Scarlat
- 3 martie 2026, 19:53
Radu Miruță, actualul ministru al Apărării. Sursă foto: FacebookDocumente și declarații publicate de publicația Gândul arată că Radu Miruță, actual ministru al Apărării, a fost membru al PSD în 2005, contrazicând poziția oficială a USR.
Radu Miruță, ministrul Apărării în prezent, a devenit membru al Partidului Social Democrat în 7 ianuarie 2005. La momentul respectiv era student la Facultatea de Electronică din București. Intrarea sa în PSD Gorj s-a făcut la recomandarea lui Ion Călinoiu, președintele Consiliului Județean Gorj de atunci.
Radu Miruță a semnat adeziunea la PSD în 2005
Documentul oficial, denumit „Fișa de Primire în Partid”, confirmă că Miruță și-a oficializat adeziunea chiar la începutul anului 2005.
Fișa poartă semnătura actualului ministru, un număr de înregistrare care atestă că documentul a trecut prin circuitul birocratic al partidului și chiar numărul de telefon al lui Miruță, identic cu cel folosit și astăzi.
Contradicții între declarațiile publice și documente
Faptul că Miruță a fost membru PSD a fost adus în discuție publică de Victor Ponta. Fostul premier a declarat pe 28 ianuarie: „Miruță a fost membru PSD când am condus eu partidul.”

Victor Ponta, candidat la alegerile prezidențiale în 2024. Sursă foto: Facebook
Imediat, USR a reacționat printr-o campanie publică în care acuzațiile lui Ponta au fost catalogate drept Fake News. Partidul a afirmat că ministrul Apărării „nu a fost membru PSD. Nici «pe vremea lui Ponta», nici vreodată.”
Documentul publicat de sursa citată contrazice însă poziția oficială a USR. Totodată, clarifică și declarația lui Victor Ponta, pentru că adeziunea lui Miruță a avut loc în 2005, nu în 2012, cum sugerase fostul premier.
Radu Miruță a avut a doua legătură cu PSD în 2011–2012
Relația lui Miruță cu PSD nu s-a încheiat în 2005. În perioada 2011–2012, tatăl său, judecător de meserie, l-a contactat pe Ciprian Florescu, secretarul organizației PSD Gorj de la acea vreme, pentru a-l ajuta pe fiul său să se implice în politică. Florescu povestește:
„Ne-am cunoscut, ne-am apreciat… m-a sunat într-o zi și mi-a zis că ar vrea și băiatul său să facă politică și i-am zis că «da, cu mare bucurie, îl aștept la organizație». A venit, a semnat adeziunea și eu i-am dat recomandarea!”
Florescu a precizat că Miruță părea un tânăr ambițios și dornic de carieră politică. „Îmi aduc aminte că părea un tip care voia să facă carieră. Eu cu mânuța mea i-am semnat recomandarea, dar nu înțeleg de ce nu-și asumă”, a adăugat acesta. Conform surselor din PSD, Miruță nu s-a implicat activ în organizație și nu a participat la ședințe.
Cariera politică la USR
După aceste experiențe, Radu Miruță s-a orientat către USR, unde și-a început activitatea politică mai consistent. În 2020 a fost ales deputat de Gorj, obținând primul mandat.
În prezent, se află la al doilea mandat de parlamentar și ocupă pentru a doua oară portofoliul de ministru al Apărării.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.