Aș fi vrut să fac o retrospectivă a evenimentelor politice a săptămânii ce-a trecut.
Am renunțat însă, din simplul motiv că subiectele sunt atât de multe încât n-aș reuși să le analizez pe toate sau măcar să le menționez în treacăt, de teama de a nu omite ceva. Și nici nu vreau să plictisesc pe nimeni, în definitiv, toți cei preocupați de politică au cam aceleași surse de informare ca și mine și sunt la curent cu ceea ce se întâmplă în politica românească dominată de arestări, puneri sub acuzare și trimiteri în judecată, țara breaking news-urilor, după cum bine puncta o publicație americană acum câteva săptămâni.
Am să mă opresc doar la două aspecte care mie mi se par importante, unul ar fi revenirea senzațională, (nici nu știți ce pierdeți) a domnului Dan pe scena nebuniei generale din România. Surpriza aterizării acestei muște oportuniste la guvernare, nu e tocmai o surpriză pentru mine după vizita la Vatican a prim ministrului Doctor Victor Ponta, ale cărui instantanee cu Papa au făcut deliciul internetului, mai cu seamă cele în care privirea Papei era ațintită într-un punct imaginar din podea, vizibil jenat de postura în care fusese pus, anume, aceea de a se fotografia cu un plagiator, un uzurpator și un demolator al statului de drept dintr-o țară europeană.
Bineînțeles, în afara suitei de țuțări și jurnaliști acceptați în funcție de poziția ghiocelului în fața prim plagiatorului național, niciun jurnalist de investigații n-a fost trimis pe urmele lui Ponta, de parcă sinceritatea acestuia asupra adevăratelor motive ale vizitei sale la Vatican, n-ar fi putut fi puse la vreo îndoială sau că s-ar fi întâmplat vreodată să spună adevărul. Nici până azi n-am aflat cine au fost jurnaliștii prezenți la Trattoria în noaptea în care pilotul Iovan și Aura își dădeau ultima suflare în Apuseni, iar Ponta și suita chefuiau relaxați. Nici până azi nu știm unde s-a dus Ponta când a venit doamna Nuland la București și trebuie să luăm de bună declarația sa cum că ar fi fost în Italia, când români din diaspora semnalau că l-ar fi văzut într-un aeroport din Austria. Nu știm și poate nu vom afla cu cine s-a văzut sau dacă s-a văzut cu cineva la Soci. Dezinteresul presei, alta decât cea despre care știm că este aservită este cel puțin suspect. Tocmai din acest motiv, anume că nu-l deranjează absolut nimeni, și adevăratul scop al vizitei lui Ponta la Roma a părut exact ceea ce dorea el să se știe că este. În realitate, Ponta s-a dus în mod expres să se întâlnească în mare taină cu domnul Dan, șmecherașul teribil de Caracal, iar rezultatul negocierilor dintre ei s-a văzut clar săptămâna trecută, mai puțin condițiile. Cea vizibilă și declarată ar fi Ministerul Transporturilor, cea ascunsă dar consimțită este o mică și nevinovată amnistie sau o ”rezolvare” a situației penale a domnului Dan, politicianul fără dinți în gură, în schimbul susținerii PSD la prezidențiale.
Ne puteți urmări și pe Google News
Doar că a fost omis un amănunt deloc de neglijat. Domnul Dan nu mai are susținere electorală, cu alte cuvinte, s-a întâlnit hoțul cu prostul. Electorii altădată vocali și degrabă înjurători de opozanți sau critici ai lui DD personal s-au risipit, după ce chiar și cei mai grei de cap dintre ei au înțeles că au fost păcăliți, mințiți și înșelați. Cooptarea la guvernare a PP-DD nu va aduce mai niciun beneficiu PSD-ului, cu atât mai puțin lui Ponta personal, ci doar lui Dan Diaconescu și a câtorva potenți care se vor înfrupta dintr-un minister sau altul atât cât le va permite DNA. Eu presupun că nu li se va permite mult.
Un alt subiect asupra căruia aș fi vrut să poposesc mai mult este ceea ce s-ar putea numi știrea săptămânii. Cea care a trecut oarecum neobservată ieri, în tumultul emoțional pricinuit de meciul greu al Simonei Halep. Candidatul președintelui a fost anunțat în persoana lui Cristian Diaconescu la Congresul PMP. Cei care l-au observat s-au împărțit ca de obicei în două tabere: cea a contestatarilor și cea a celor care au așteptat de luni de zile acest anunț, ca rezultat al desantului american la București, a vizitelor diplomatului român în SUA, vizite ce au fost trecute aproape sub tăcere dar care, în contextul actual au dintr-o dată, altă însemnătate. Cristian Diaconescu pare să aibă culoarea verde la semaforul politic european și american, în ciuda predicțiilor unora că beneficiarul acesteia ar fi Klaus Iohannis pe motiv că ar fi neamț și agreat de Angela Merkel. Cred că numai noi, românii putem avea o înțelegere atât de superficială și emoțională a politicii globale, crezând că apartenența la o etnie sau alta poate fi definitorie pentru a avea sprijin din afară. Pentru că ne place sau nu, România are nevoie ca de aer de sprijin internațional.
România este o țară sub asediu, nu din exterior, ci din însăși inima sa. O inimă bolnavă al cărei bypass second hand a ruginit, nu mai funcționează cum trebuie și trebuie schimbat deîndată. Supraviețuirea noastră ca popor, a României ca țară, depinde acum de Europa și de SUA. Aceasta e realitatea, indiferent că ne place sau nu, în definitiv, noi ne-am dovedit cu prisosință impotența și fragilitatea acceptând cu resemnare ca instituțiile statului să fie demolate pe rând, ori americanii nu pot concepe ca într-o țară interesantă pentru ei din punct de vedere strategic să se împiedice în corupție și trădare la fiecare pas.
Recomandările noastre
