Cred că emisiunea Eugeniei Vodă „Profesioniștii” și-ar avea un loc cu prisosință meritat la o televiziune la care să se uite mai multă lume. Spun asta, pentru că „Profesioniștii” este de departe cea mai bună emisiune de cultură din peisajul mediatic românesc. Important de semnalat, nu este o emisiune doar de cultură, pentru că personalitățile invitate vorbesc și despre alte aspecte ale peisajului contemporan, unele de mare interes, iar unii dintre invitați chiar trag cortine din dosul cărora pun în lumină subiecte tabu, despre care mai mult se șușotește.

Unul dintre ele, pervertirea ideologică din universitățile americane. Cele povestite mai jos se întâmplă într-o țară considerată până nu de multă vreme fortăreața cea mai înaintată a democrației și libertăților civice. Primul Amendament al Constituției SUA a consfințit de acum mai bine de doua secole, de la 15 decembrie 1791, că niciun cetățean american „nu va fi lipsit sau nu i se va limita dreptul său de a vorbi”. Ei bine, în aceste universități este mult mai rău decât atât!

Sunt niște ani, am mai scris pe acest subiect, de când regizorul Andrei Șerban i-a povestit Eugeniei Vodă care au fost motivele pentru care și-a abandonat strălucita carieră universitară pe care și-o construise la Columbia University:

„Puteam sa fiu profesor la Columbia pană aș fi avut o sută de ani. Nu mă dădea nimeni afară, pentru că aveam un statut de profesor emerit, un statut în care pe viață, ești considerat un profesor de excepție, pentru ca ai avut rezultate extraordinare în învățământ și în cariera, astfel că poți fi titular pe viată. În epoca Trump, dreapta e foarte radicală, stânga e foarte radicală. Universitățile în America sunt, de obicei, de stânga, iar la Columbia University este un fel de socialism care merge spre comunism, e o noua forma de comunism.  Corectitudinea politica este un fel de icter galben al Americii. Am fost chemați noi, profesorii de la Școala de Actorie, în care eu eram șeful Scolii de Actorie, și ni s-a spus că trebuie să facem o comisie în care să angajam un profesor nou, pentru că cineva se pensionase și rămânea un loc liber. Eram cinci - șase profesori. Ne-a spus decăneasa Scolii de Arta că suntem prea mulți profesori albi, prea mulți profesori bărbați heterosexuali și este de dorit să luăm un nou cadru didactic, de preferință o femeie de culoare, care, dacă este gay, este foarte bine, iar, daca este un bărbat, de preferință să fie portorican sau de culoare, „sigur nu poate fi cineva cum ești tu, Andrei”, mi s-a spus, „care ești un bărbat care a fost căsătorit, care ești heterosexual și care ai copii.

Si-atunci am întrebat: daca din toți candidații se întâmplă ca acela care este de departe cel mai pregătit sa-i instruiască pe acești studenți care cheltuie o groaza de bani să vină să învețe, este un alb, cu familie, este căsătorit? Mi s-a răspuns: „Nu! Nu-l puteți lua pe acest om!”. Era o discuție de principiu, nu aveam pe nimeni pregătit pentru acest post. După care, s-a adeverit că cineva care era foarte, foarte bun, nu a fost luat și a fost luat altcineva, care era o persoană gay, de culoare. Ăsta a fost deja un punct în care am simțit că iau o decizie contra voinței mele, că sunt necinstiți, și că eu sunt șeful comisiei, si că eu accept ceva pentru că mi se spune, pentru că mi se ordona. Mă simțeam iar în comunism!

A doua întâmplare a fost în momentul în care aveam admitere pentru studenți, unde veneau tineri din toată lumea, nu doar din California si nu doar din America. Erau cam zece pe loc. Într-o audiție, vine un transsexual, un băiat care a decis să devină fată. Îl întreb ce-a pregătit și-mi răspunde că a pregătit monologul Julietei. Julieta este o fată de 14 ani, puritatea întruchipată, era imposibil pentru mine să cred că acest băiat care a devenit fată acum trei ani poate fi Julieta. Putea să încerce alte roluri. Și l-am întrebat: „Altceva nu ai decât Julieta?”, si-a zis „Nu! Vă deranjează?” Imediat a simțit că am îndoieli. I-am răspuns:

„Nu mă deranjează, dar nu știu cum aș putea crede că tu ești Julieta”. A spus monologul și, după ce a ieșit, restul comisiei care era lângă mine a început să mă blameze, că de ce nu pot eu să cred că el poate fi Julieta. „Pentru că nu pot să cred!”, le-am răspuns eu, „nu pot să cred că el poate juca Julieta și nu pot să cred că, dacă el vine student la Columbia, eu voi putea să lucrez cu acest băiat care a devenit fată de trei ani de zile și să-l învăț să fie Julieta. Nu pot! Aș fi necinstit față de mine însumi, dacă fac asta. Mi-am oferit demisia și-am plecat!”

Tulburător! Un munte sacru este determinat să se dea la o parte din calea unui val de puroaie. Dar nu este singurul caz în care un savant atrage atenția asupra absurdului pe cale să pună stăpânire pe societatea americană. Tot într-una din edițiile de acum câțiva ani ale emisiunii „Profesioniștii”, am întâlnit încă o relatare de la fața locului făcută de o altă somitate. De această dată, una medicală, dr. Martin S. Martin, chirurg cardio-vascular român stabilit de mai bine de 40 de ani în SUA:

„Cea mai mare dezamăgire legată de Statele Unite este legată de generația tânără. Mediul universitar este poluat de o ideologie extremistă. Studenții cei mai agresivi, adepți ai unei ideologii de stânga extremă intimidează tinerii care au alte concepții, pe mulți îi obligă să părăsească campusul universitar, blochează vorbitori conferențiari sau profesori înclinați spre latura conservatoare, obligă decanatele să-i dea afară și vor crearea așa-zisului spațiu sigur în care ei și numai ei au dreptul să decidă ce se spune, ce se crede și ce se face.

Este în contrast direct cu Amendamentul I din Constituția Americană, care consfințește libertatea de expresie și dreptul de exprimare. Sunt adepții corectitudinii politice împinse la extrem, cursul despre dezvoltarea lumii occidentale a fost suprimat într-o universitate americană deoarece este scris în spiritul supremației albe. Tabloul lui Shakespeare de la o universitate din Statul New-York a fost îndepărtat și înlocuit cu tabloul unei scriitoare obscure de culoare care era lesbiană. [...] Au aruncat cu cocteiluri Molotov într-o sală de curs unde conferenția un conferențiar de dreapta.” 

Surse foarte serios documentate indică faptul că semințele îmbolnăvirii în masă a minților celor din universitățile americane au fost puse în anii `70 ai secolului  XX, în baza unui plan elaborat de strategii Departamentului America de Nord, din cadrul Directoratului I General al KGB. Ulterior, la implementarea, amplificarea și exploatarea acestui plan au contribuit din plin fundațiile lui George Soros. Dar nu este nimic nou. O operațiune de același fel - rușii au obiceiul să replice de câte ori este nevoie strategiile și tacticile care au dat rezultate scontate - a fost realizată cu succes în Marea Britanie, la mijlocul perioadei interbelice.

Mai întâi, a fost recrutat de către NKVD(KGB) Anthony Blunt, profesor cu vederi marxiste al Universității Cambridge. Acesta i-a recrutat la rândul său în folosul URSS, pe studenții Donald MacLean, Guy Burgess, Harold „Kim” Philby și pe John Cairncross, după ce în prealabil au fost convertiți și ei la ideile comuniste de profesorul lor. După care, la terminarea studiilor, toți au fost propulsați în posturi de maximă importanță în baza acțiunilor Rețelei de Sprijin a NKVD, de unde au putut livra Moscovei informații secrete de maximă importanță.

Anthony Blunt a lucrat pentru MI5 în timpul războiului. După război a avut o carieră distinsă ca istoric de artă. A fost director al Institutului Courtauld și Surveyor al Queen's Pictures. A fost numit Cavaler în 1956. În 1963, guvernul britanic a descoperit că este spion, dar i-a oferit imunitate în schimbul unor informații. În 1979, povestea a apărut iar Blunt a fost deposedat de calitatea de Cavaler.

Harold „Kim” Philby a fost mai întâi jurnalist, iar apoi s-a alăturat serviciului de spionaj britanic, SIS (MI6) în 1940. Înainte de încheierea războiului, a fost numit șef al secției anti-sovietice a SIS. Astfel, bărbatul însărcinat cu desfășurarea operațiunilor împotriva sovieticilor era un agent KGB. Mai târziu a devenit șeful serviciilor secrete britanice în Statele Unite.

Guy Burgess a fost jurnalist după ce a părăsit universitatea, iar la izbucnirea războiului s-a alăturat și el MI6. Donald MacLean a fost diplomat de carieră în aceeași perioadă. În 1951, anunțați de Harold „Kim” Philby că sunt suspectați de spionaj, Guy Burgess și Donald MacLean au dezertat în Uniunea Sovietică, unde și-au petrecut restul vieții. După ce ultimii doi au fugit în Uniunea Sovietică, Harold „Kim” Philby a fost suspectat și a fost forțat să demisioneze. În 1963, a dezertat în Uniunea Sovietică și a murit acolo.

Foarte important, înainte de a fi recrutați de NKVD, toți membrii grupului fuseseră convertiți la comunism, prin îndoctrinarea marxistă la care profesorul lor i-a supus. Fix ceea ce se întâmplă în mare, dar încetul cu încetul de vreo 40 de ani, în cele mai prestigioase universități americane.

În final, am o veste foarte proastă: avem și în România asemenea universități, veritabile spălătorii de creiere. Cea mai cunoscută și performantă dintre ele este de departe SNSPA. Ceea ce se petrece însă în dosul neo-marxismelor, lgbt-ismelor și aberațiilor corecte politic predate acolo, se poate vedea recent din Dosarele „Bulai” și „Pieleanu”.