Ambele curente de abordare jurnalistică au avut la bază și au în continuare argumente greu de ignorat. Primii, adepții abordării lejere, sunt de părere că oricum va trebui să ne confruntăm cei mai mulți dintre noi cu infectarea și că doar așa se va obține efectul numit imunizare de turmă. Mai mult, ei sunt de părere că izolarea în case va avea efecte economice mult mai grave decât boala însăși.

Cei din a doua categorie, partizanii combaterii pandemiei prin măsuri stricte, stat în case, amenzi sălbatice, interdicții de tot felul, nu le mai enunț, le știm toți pe propria piele, sunt de părere că doar așa domolim cifrele și graficele amenințătoare. Ei consideră vital răgazul lăsat spitalelor, temperarea ratei îmbolnăvirilor, a așa-numitei contagiozitate, adică a vitezei de împrăștiere a infectării.

Spre lauda lor, marea majoritate a jurnaliștilor, și unii și ceilalți din cele două curente  au fost foarte corecți și responsabili. În ciuda rezervelor firești, nu au cedat ispitei teoriilor conspirației, au fost înțelegători și cu fricile oamenilor, dar și conștienți de pericolele economice, și nu au îndemnat populația la gesturi riscante, oricât de probabile sau improbabile li s-ar fi părut lor riscurile astea.

Sigur, asta nu înseamnă că nu au fost acuzați de fel de fel de interese mizere. Ba că „sunteți cumpărați de pharma”, ba că „v-a închis gura Orban, dacă eram de părere că trebuie să luăm foarte în serios măsurile de combatere, ba, că suntem niște inconștienți, niște autori de fake-news-uri, plătiți, cum altfel, de Putin, dacă aveam în vedere argumentele economice și financiare.

Pe mine gripa asta nu mă sperie, vorbesc strict de mine, nu de cei din jurul meu, sau de oamenii cu vulnerabilități de oriunde din lume, nu consider pe nimeni „pagubă colaterală”, sau „oricum, nu mai avea mult”. Nu mă sperie, este o nouă gripă cu care omenirea va coexista. Până la coexistență, însă, până la imunizarea populației, până la medicamente specifice, până la vaccinuri, până la o intrare într-o rutină, este important ca viteza asta de răspândire să fie temperată astfel încât, infectările să fie treptate, nu toate într-un interval scurt de timp.

Ăsta și este motivul pentru care, la început, am crezut că vom depăși ușor, cumva firesc, virusul ăsta nenorocit. În momentul în care au apărut consemnate însă valorile contagiozității, faptul că nu eram deloc speriat nu a mai contat pentru mine, ci a contat doar ca viteza de răspândire să fie ținută cât mai jos, pentru ca sistemul să nu colapseze. Dau mereu exemplul ăsta de calcul, este vital ca 12 000 de infectați dintr-un an să ajungă la spital câte 1000 pe lună, nu toți 12000 într-o lună. Nu cred este nevoie să explic ce s-ar întâmpla cu spitalele. Din acel moment, lipsa mea de frică față de gripa asta s-a transformat în groază față de spectrul colapsului sistemului de sănătate.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE