Firma din Giurgiu ar fi obținut un contract cu statul român pentru livrarea unui număr colosal de măști chirurgicale. Mai exact, 1,750,000 de măști ar trebui livrate contra sumei de 11,5 milioane de Euro, aceasta fiind„creditată” din bani publici, scrie Gândul.

Descoperirea făcută de jurnaliștii de la Gândul indică faptul că în spatele acestui contract s-ar afla un nume greu din România, multimilionar ce are legături adânci cu sistemul medical.

Firma se numește ROMWINE & COFEE, și o are drept asociat unic în acte pe Maria Cristian, are sediul în satul Uzunu, județul Giurgiu și a fost înființată în martie 2019.

Ciudat este că obiectul de activitate declarat la Registrul Comerțului este vânzarea „cu amănuntul al produselor alimentare, băuturilor și produselor din tutun efectuat prin standuri, chioșcuri și piețe”,dar se pare că într-un mod sau altul a reușit să obțină un astfel de contract în „lumea medicală”

Controversatul afacerist pe care îl indică sursa citată ar mai fi apărut și în alte investigații, acesta fiind chiar patronul de la SANIMED Cătălin Hideg, care ar fi vândut echipamente medicale mai multor spitale cum ar fi „Malaxa”, Spitalul Județean din Tulcea, Spitalul Clinic „Dr. Victor Babeș”, Spitalul Municipal „Dr. Aurel Tulbure” din Făgăraș, Institutul de Ocrotire a Mamei și Copilului Prof. Dr. Alfred Rusescu și Spitalul Marius Nasta.

Foto: Cătălin Hideg

Conform sursei amintite mai sus, Cătălin Hideg nu ar fi dorit să apară în „primele rânduri”, așa că s-a folosit de firma ROMWINE & COFEE, condusă doar în acte de Maria Cristian, pentru a obține acest contract.