Dosarul în care fosta șefă a DIICOT este acuzată că a primit mită 17.000 de euro se rejudecă

Dosarul în care fosta șefă a DIICOT este acuzată că a primit mită 17.000 de euro se rejudecă

Fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, obține prima victorie în fața DNA. Completul de trei judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție trebuia să dea, ieri, sentința în dosarul în care a fost trimisă în judecată pentru că ar fi primit mită 17.000 de euro de la Horia Sima, în vederea clasării unui dosar în care era implicat omul de afaceri.

 Numai că, magistrații au schimbat încadrarea juridică în cazul celor trei inculpați și repunerea dosarului pe rolul acestei instanțe. Astfel, Bica nu mai este acuzată de luare de mită, ci de favorizarea făptuitorului, iar Horia Simu, pentru cumpărare de influență. Inițial, el a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru dare de mită. Și în cazul fostului șef al ANAF, cel care ar fi luat 250.000 de euro de la Simu, din care 17.000 ar fi ajuns la Bica, prin intermediul lui Ionuţ Mihăilescu, consilierul ei, magistrații au schimbat încadrarea juridică, din complicitate la dare la mită, în infracţiunea de trafic de influenţă. La ultimul termen de judecată, din 19 decembrie 2016, Bica declara: „Să stai în sala de judecată, să te rogi ca oamenii să vină să spună adevărul, e un lucru rar. Privind retrospectiv, cred că niciun procuror șef nu ar trebui să își mai facă treaba. Sunt temperamentală, dar să iau 17.000 de euro... mi-au pus preț. Atât a considerat, la mișto, DNA, că valorează viața și onoarea mea”. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru 18 ianuarie.