Dosarul fostului episcop Corneliu Bârlădeanu. Motivarea sentinței de condamnare la 8 ani de închisoare
- Emanuel Nițulescu
- 30 iunie 2024, 13:28
Curtea de Apel Galați a dat detalii cu privire la sentința dată pentru abuzurile sexuale de la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Huși, unde fostul episcop Corneliu Bârlădeanu, pe numele real Cornel Onilă, a fost condamnat pentru viol și agresiune sexuală împotriva elevilor seminariști. Corneliu Bârlădeanu este primul arhiereu al Bisericii Ortodoxe Române condamnat pentru viol. Sentința, pronunțată joi de Curtea de Apel Galați, nu este definitivă și poate fi contestată.
Cum au fost contopite pedepsele
Conform informațiilor furnizate de reprezentanții instanței, fostul episcop al Hușilor a primit o pedeapsă de 7 ani de închisoare pentru viol și încă 3 ani de detenție pentru agresiune sexuală. Sentința reflectă gravitatea acuzațiilor și consecințele comportamentului său asupra victimelor.
„Inculpatului i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, 7 ani de închisoare, la care s-a adăugat sporul de 1 an (o treime din cuantumul celeilalte pedepse de 3 ani închisoare), rezultând o pedeapsă totală de 8 ani închisoare”, se arată în informația transmisă de Curtea de Apel Galați către HotNews.ro. Pe lângă perioada de detenție, instanța i-a interzis lui Onilă dreptul de a ocupa o funcție publică timp de 5 ani după executarea pedepsei. De asemenea, fostului episcop îi este interzis să se apropie sau să comunice cu victima sa timp de cinci ani după eliberare, arată Hotnews.
Procesul s-a desfășurat în ședință secretă, iar sentința nu este publicată pe portalurile instanțelor de judecată. Controversele din acest caz au atras atenția asupra integrității și responsabilității liderilor religioși în fața comunității și a legii.
Nu s-a putut stabili cu certitudine numărul victimelor
Ancheta procurorilor Parchetului Curții de Apel Iași, redeschisă în urma dezvăluirilor jurnaliștilor de la platforma „Să fie lumină”, nu a reușit să stabilească cu exactitate numărul faptelor și al victimelor în cazul fostului episcop Corneliu Bârlădeanu și al fostului arhimandrit Sebastian Jitaru. Trei foști elevi care au avut curajul să vorbească despre abuzurile suferite la Seminarul Teologic din Huși au fost parte civilă în dosar. Unul dintre aceștia a relatat că a fost violat în repetate rânduri, atât de Corneliu Bârlădeanu, cât și de Sebastian Jitaru, în timp ce era elev.
O altă victimă, care avea doar 15 ani în momentul primei agresiuni, a fost abuzată în chiliile episcopiei, conform datelor din dosar.
În cazul lui Corneliu Bârlădeanu, numărul exact al faptelor nu a putut fi stabilit de procurori.
În schimb, în cazul arhimandritului Sebastian Jitaru, procurorii au reținut nu mai puțin de 51 de fapte de viol, desfășurate în două perioade distincte: 37 de acte materiale de viol între mai 2015 și iunie 2016 și alte 14 acte de viol între septembrie 2016 și mai 2017.
Abuzurile sexuale au dus la traume sufletești majore
Datorită numărului mare de fapte reținute în sarcina sa, judecătorii au decis să-i aplice lui Sebastian Jitaru o pedeapsă aproape dublă față de cea dată lui Corneliu Bârlădeanu. Astfel, Jitaru a fost găsit vinovat pentru viol și agresiune sexuală în formă continuată, împotriva a trei elevi.
Una dintre victimele de la Huși, supusă la abuzurile sexuale exercitate e cei doi foști ierarhi, a cerut judecătorilor să îi fie atribuit statutul de de persoană protejată, pentru a nu fi vulnerabilizată și mai mult. Elevul le-a solicitat judecătorilor să îi fie atribuit un pseudonim, iar toate actele procedurale să fie transmise direct avocatului său, marcat fiind de traumele suferite ca fost elev la seminarul din Huși. El a dorit ca nici măcar familia sa și nici colegii să nu afle ceea ce a fost obligat să suporte. De altfel, rapoartele psihologilor care au evaluat victimele au evidențiat cicatricile sufletești rămase. Sentimentul de rușine și dorința de uitare au fost des invocate.
Ani grei de închisoare pentru abuzurile sexuale comise
Sebastian Jitaru, fost arhimandrit, a fost trimis în judecată și pentru șantaj, după ce i-a forțat pe elevii abuzați de episcop să-l filmeze pe ascuns în timpul actelor sexuale, folosind ulterior imaginile pentru șantaj. Curtea de Apel Galați a decis achitarea lui Jitaru pentru această infracțiune, deoarece faptele s-au prescris.
Curtea de Apel Galați a stabilit următoarele condamnări pentru Jitaru: două pedepse de 8 ani și 7 ani pentru viol în formă continuată și două pedepse de câte 3 ani și 6 luni pentru agresiune sexuală. Instanța a dispus contopirea pedepselor, aplicând cea mai severă pedeapsă de 8 ani, la care a adăugat un spor de 7 ani și 4 luni, rezultând o condamnare finală de 15 ani și 4 luni de închisoare. Fără contopirea pedepselor, Jitaru și Corneliu Bârlădeanu ar fi avut de executat 32 de ani de detenție pentru abuzurile sexuale comise.
În plus, Sebastian Jitaru a mai beneficiat de o reducere a pedepsei cu 3,6 ani, datorită unei condamnări anterioare pentru șantaj în care fostul episcop de Huși, Corneliu Bârlădeanu, a avut calitatea de persoană vătămată.
Introduși în registrul agresorilor sexuali
Instanța a impus, de asemenea, restricții civile pentru Jitaru și Bârlădeanu timp de 5 ani după executarea pedepsei, interzicându-le să se apropie sau să comunice cu victimele lor. Judecătorii au dispus prelevarea de probe biologice de la ambii inculpați pentru introducerea profilului lor genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare și în Registrul național al agresorilor sexuali.
Sebastian Jitaru și Corneliu Bârlădeanu au fost obligați să plătească 170.000 de euro drept daune morale celor trei victime, sumă care va fi achitată solidar cu Episcopia Hușilor și Seminarul Teologic Sfântul Ioan Gură de Aur Huși, considerate părți responsabile civilmente pentru faptele celor doi clerici. În plus, inculpații și părțile responsabile civilmente au fost obligați să achite 92.705 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Episcopia Hușilor reacționează
Într-un comunicat transmis după pronunțarea sentinței, Episcopia Hușilor a anunțat că „a luat act” de decizia instanței și că, după pronunțarea unei hotărâri definitive, forurile prevăzute de Statutul și Regulamentele bisericești vor lua măsurile care se impun.
Episcopia și-a exprimat profundul regret față de acest caz „greu de imaginat” și a transmis compasiune față de victime. „Regretăm profund sminteala creată de acest caz, greu de imaginat, precum și comportamentul nedemn față de persoane nevinovate și aflate în incapacitatea de a se apăra, victime ale acestor abuzuri sexuale constatate de instanța juridică. Până la pronunțarea definitivă în această speță, considerăm că gravitatea faptelor este sporită cu atât mai mult cu cât acestea sunt reținute în sarcina unor slujitori ai Bisericii, care trebuiau să fie, prin excelenţă, exemple de moralitate și de respect față de demnitatea persoanei umane”, se menționează în comunicatul Episcopiei Hușilor.
Oficialii episcopiei au subliniat că „nicio instituție nu poate fi confundată cu o persoană. Orice mentalitate care susține o asemenea abordare este ilogică și ilegitimă”. Episcopia a anunțat, totodată, că va contesta „îndeplinirea condițiilor legale privind atragerea răspunderii solidare, ca parte responsabilă civilmente”, considerând că vinovăția revine în mod exclusiv celor doi condamnați.
Decizia pronunțată de Curtea de Apel Galați poate fi contestată în termen de 10 zile de la comunicare. O hotărâre definitivă va fi pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Dosarul a fost soluționat, pe fond, de un complet de curte de apel, având în vedere gradul de arhiereu, similar unui secretar de stat, pe care îl avea Corneliu Bârlădeanu la data comiterii faptelor.