Wiz Khalifa ar putea scăpa de condamnare. Curtea de Apel București rejudecă dosarul artistului
- Andrei Arvinte
- 12 noiembrie 2026, 11:44
Wiz Khalifa. Sursă foto: Facebook
Rapperul american Wiz Khalifa ar putea scăpa de pedeapsa de nouă luni de închisoare cu executare primită după ce a fumat cannabis pe scena unui festival organizat în Costinești.
Curtea de Apel București a admis contestația formulată de Wiz Khalifa
Curtea de Apel București a admis contestația în anulare formulată de artist, a desființat decizia de condamnare și a anulat mandatul de executare a pedepsei. Joi, 12 noiembrie, instanța rejudecă apelul declarat de procurorii DIICOT.
Ședința este programată la ora 16.00, iar Wiz Khalifa ar urma să participe prin videoconferință. Avocatul ales al rapperului a fost anunțat pentru acest termen, iar instanța a făcut demersuri pentru asigurarea prezenței inculpatului.
Rapperul a cerut strămutarea dosarului
Dosarul a ajuns la Curtea de Apel București după ce artistul a solicitat strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Constanța. Cererea a fost admisă de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a stabilit ca dosarul să fie judecat de instanța din Capitală.
La 3 noiembrie, magistrații bucureșteni au admis contestația în anulare formulată de Wiz Khalifa și au desființat decizia penală pronunțată de Curtea de Apel Constanța la 18 decembrie 2025. Tot atunci, judecătorii au anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul Constanța.

Wiz Khalifa/ Sursa foto Pixabay
Rapperul fusese condamnat la nouă luni de închisoare cu executare pentru deținere de droguri de risc, după ce a fumat o țigară cu cannabis pe scena unui festival, în vara anului 2024.
Curtea de Apel Constanța a vrut închisoare pentru Wiz Khalifa
Inițial, Tribunalul Constanța îi aplicase o amendă penală de 3.600 de lei, însă procurorii DIICOT au atacat hotărârea, iar Curtea de Apel Constanța a înlocuit sancțiunea cu pedeapsa închisorii.
Wiz Khalifa a fost trimis în judecată în octombrie 2024 pentru deținere de droguri în vederea consumului propriu. Potrivit procurorilor, la 13 iulie 2024, în jurul orei 23.55, artistul ar fi avut asupra sa, în incinta festivalului din Costinești, 18,53 grame de cannabis și o țigaretă care conținea aceeași substanță.
Rejudecarea apelului procurorilor va stabili dacă pedeapsa pronunțată inițial va fi menținută sau dacă situația juridică a rapperului se va schimba.