Este vorba despre Antonina Radu și George Matei, acuzați că au verificat Clubul Colectiv înainte de incendiul din 30 octombrie 2015 și nu au luat niciun fel de măsuri pentru remedierea problemelor de securitate constatate. Pentru cei doi pompieri, procurorul de ședință al DNA a cerut pedeapsa maximă prevazuta de lege pentru avuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave. Adică, 14 ani de închisoarem informează G4Media.

DNA vrea ca cei doi pompieri să achite și contravaloarea intervenției colegilor la „Colectiv”, dar în solidar se cere să plătească daunele civile și morale și Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Deocamdată, cazul este pe rolul Tribunalului București, faza primei instanței. Material, cei doi s-ar face vinovați de producerea unor pagube estimate la 30.000 de lei (suma intervenției ISU), plus aproximativ 60.000 de lei, daunele de la „Colectiv”.

„Cei doi (n.r. – pompieri) s-au deplasat pe platforma Pionierul, dar nu au constatat existența SC Colectiv pe acea platformă. S-a constatat că ei nu au menționat acel control nici în procesul verbal și nu și-au anunțat nici superiori. Erau obligați de lege să înregistreze fiecare control efectuat și totodată să își anunțe superiorii”, acuză procurorii DNA. Mai mult, „deși au intrat în club și au discutat cu administratorii SC Colectiv, nu au întocmit niciun proces verbal”.

Printre hibele constatate la „Colectiv” ar fi existența unei singure uși, „respectiv a containerului, iar cealaltă foaie de usa se deschidea doar la cererea organizatorului, în perioada de frig”, susține DNA. În plus, clubul nu putea obține autorizația PSI deoarece nu avea ferestre (cele care au existat, au fost zidite) și nici nu deținea un plan de evacuare.

Procesul verbal de constatare pe care ar fi trebuit să-l întocmească pompierii ISU trebuia să cuprindă toate aceste informații.

În fața magistraților, cei doi pompieri s-au apărat spunând că nu au avut posibilitatea de a intra în club, însă procurorul de caz a arătat contrariul – „Colectiv” funcționa când ofițerii ISU au făcut controale!

Te-ar putea interesa și: