Dorina Mihăilescu, fostul om de încredere al lui Adrian Năstase, pierde un proces cu o mare miză financiară. Decizia este definitivă

Dorina Mihăilescu, fostul om de încredere al lui Adrian Năstase, pierde un proces cu o mare miză financiară. Decizia este definitivă

Curtea de Apel București a pronunțat, vineri, soluția definitivă într-un proces în care Dorina Mihăilescu, fost președinte al Comisiei Naționale de Valori Mobiliare (C.N.V.M.) cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), în calitate de succesor de drept al fostei C.N.V.M.

În CV-ul Dorinei Mihăilescu scrie că  a deținut, între 2001-2004, funcția de secretar de stat, coordonator al Departamentului pentru Analiză Instituțională și Socială (DAIS) din cadrul Cancelariei Primului ministru. După ce social-democrații au pierdut alegerile și a venit la putere regimul Băsescu, în 2005 a renunțat la calitatea de parlamentar pe care o dobândise în alegerile din 2004 pentru a fi numită de Parlament în funcția de vicepreședinte al C.N.V.M.

Dorina Mihăilescu a fost unul dintre oamenii de încredere al fostului premier Adrian Năstase. În prezent, Dorina Mihăilescu este membru în Consiliul de Administrație al Societății de Administrare a Investiţiilor (SAI) Muntenia Invest S.A. Societatea are contract de administrare cu SIF Muntenia S.A.

Sentința definitivă a Curții de Apel București

Conform JustNews, Curtea de Apel București a pronunțat vineri, 25 iunie, soluția definitivă într-un proces în care Dorina Mihăilescu, fost președinte al Comisiei Naționale de Valori Mobiliare (C.N.V.M.), avea proces cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), în calitate de succesor de drept al fostei C.N.V.M. Mihăilescu cerea acordarea unor drepturi bănești.

Ne puteți urmări și pe Google News

Soluția pe scurt: Admite recursul declarat de recurenta-parata ASF. Casează sentinţă recurată şi rejudecând: Respinge cererea ca neîntemeiată. Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă ca nefondat. Definitivă. Pronunţată azi 25.06.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Document: Hotarâre  1396/2021  25.06.2021

În urmă cu un an, Tribunalul București îi dăduse câștig de cauză fostului președinte al C.N.V.M. Acesta  obținea astfel o sumă egală cu de 9 ori venitul lunar brut cel mai mare din toată perioada de exercitare a mandatului.

Solutia pe scurt: Admite acţiunea formulată de reclamanta Mihăilescu Dorina Teodora, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară. Obligă pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară să plătească reclamantei, prima pentru întreaga activitate cuvenită la încetarea mandatului de preşedinte al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, în cuantum net echivalent cu de 9 ori venitul lunar brut cel mai mare din toată perioada de exercitare a mandatului, actualizat cu indicele preturilor de consum, precum şi la plata dobânzii legale calculată de la data de 29.04.2013 la data efectuării plăţii, cu reţinerea cotei de impozit pe venit de 85% prevăzută de art.24 alin. (11) din O.U.G. nr. 93/2012. Obliga parata la plata către reclamant a sumei de 3.500 lei cheltuieli de judecata reprezentând onorariu de avocat redus.

Prezenta hotărâre poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal, conform art. 490 C.pr.civ. Prezenta hotărâre se va comunica părţilor, în copie, conform art. 427 C.pr.civ. Pronunţată astăzi, 04.06.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Document: Hotarâre  1609/2020  04.06.2020 Dorina Mihăilescu avea în 2012, conform declarației de avere depuse în iunie 2013, un venit net anual de aproape 720.000 lei. Avea 60.000 lei net lunar, ceea ce însemna, la un curs de 4,5 lei pentru un euro, aproximativ 13.000 euro net lunar.