Donald Trump amenință: Dacă vii după mine, voi veni și eu după tine
- Dinu Marian
- 5 august 2023, 07:37
Donald Trump a distribuit un mesaj care poate să-i facă mult rău: „Dacă vii după mine, vin și eu după tine”. Postarea sa vine chiar după ce fusese avertizat de judecătoarea federală să nu emită amenințări.
Confruntat cu cea recentă acuzare, Donald Trump a fost avertizat în mod clar de către judecător să nu amenințe sau să încerce să riposteze împotriva oricărei persoane legate de caz. „Dacă te vii după mine, eu vin după tine”, a scris, imediat după audiere, fostul președinte, dezamăgit, într-o postare pe Truth Social.
Donald Trump a fost trimis în judecată la un tribunal federal american din Washington, D.C., joi după-amiază, unde a pledat nevinovat de acuzațiile penale care decurg din ancheta asupra atacului din 6 ianuarie și din implicarea sa în evenimentele care au condus la acesta.
Magistratul judecător Moxila A. Upadhyaya, care a prezidat audierea lui Trump la tribunalul federal, l-a avertizat cum să se comporte în timp ce așteaptă procesul.
„Este o infracțiune să încerci să influențezi un jurat sau să ameninți, sau să încerci să mituiești un martor sau orice altă persoană care ar putea avea informații despre cazul tău sau să ripostezi împotriva oricărei persoane pentru că a furnizat informații despre cazul tău acuzării sau care, în alt mod, obstrucționează înfăptuirea justiției”, a spus ea.
Judecătorul a adăugat un avertisment că, dacă a încălcat condițiile de eliberare, „poate fi reținut în așteptarea procesului în acest caz”. Ea l-a întrebat: „Înțelegeți aceste avertismente și consecințe, domnule?” Trump a răspuns „da”.
Că Trump ar avea, să spunem, dificultăți în a se conforma ordinului judecătoresc nu a fost pus la îndoială de nimeni. Mai puțin clar este dacă instanța își va executa sau nu ordinul de arestare.
Pe ce se bazează acuzarea
Trump este urmărit penal în temeiul unor legi elaborate inițial pentru a opri Ku Klux Klan să folosească violența și intimidarea pentru a opri oamenii de culoare să voteze. El are patru capete de acuzare: conspirație împotriva Statelor Unite; conspirație pentru a obstrucționa o procedură oficială; obstrucţie; și conspirație împotriva dreptului de a vota și de a număra voturile.
Ieri seară, avocatul lui Trump, John Lauro a apărut în emisiunea lui Greg Kelly de pe rețeaua de știri de dreapta Newsmax pentru a discuta cazul, unde, în esență, a recunoscut că Trump a făcut cel puțin o parte din ceea ce pretind acele acuzații.
„I-a cerut domnului (Mike) Pence să întrerupă votul timp de 10 zile, să permită legiuitorilor statului să intervină, iar apoi ar putea decide să auditeze, să reaudieze sau să recertifice (n.n. rezultatul alegerilor)”, a spus Lauro în emisiune.
Cei care au citit rechizitoriul știu că intenția lui Trump de a-l presa pe Mike Pence să întârzie certificarea votului reprezintă o mare parte a dovezilor prezentate împotriva lui. De fapt, Mike Pence este menționat de peste 100 de ori în actul acuzării.
Totuși, mai relevant pentru cea mai recentă declarație a lui Trump este că, în timpul acelei apariții cu Newsmax, Lauro a inclus și o amenințare de răzbunare puțin voalată. „Mi-e teamă de ce se va întâmpla în următorul ciclu electoral. Poate că va apărea o nouă administrație și se va vorbi mult despre identificarea democraților care au obstrucționat ciclul 2024”, a spus John Lauro.