Doliu în PSD. Un fost lider al formațiunii a murit

Doliu în PSD. Un fost lider al formațiunii a muritDoliu. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Doliu în PSD. Un fost lider al formațiunii a murit. Un om deosebit, un prieten, un specialist în agricultură. Așa e descris de cunoscuții fostul deputat arădean Gheorghe Chiper, care a trecut la cele veșnice.

Familia social-democrată din Arad, îndoliată

De profesie a fost inginer agronom expert. Coautor al volumului "Aspecte din istoria agrară a județului Arad".  De azi, familia social-democrată din Arad e în doliu. A pierdul un membru, un specialist. A fost director al Direcției Agricole Arad. Parlamentar. A fost președinte executiv interimat al PSD Arad.Vestea tristă a venit din lumea agricultorilor. Adam Alda, fost director adjunct în cadrul Direcției Agricole Arad, a anunțat trecerea la cele veșnice a lui Gheorghe Chiper.

Sursa foto: Camera Deputaților

Gheorghe Chiper s-a născut pe 8 octombrie 1939, în Cahul, Republica Moldova. A fost deputat pe listele PSD Arad în legislatura 2004 – 2008. A făcut parte din Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale. Gheorghe Chiper a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Federativă a Braziliei și Republica Populară Chineză.

Fostul parlamentar, un om deosebit, un prieten, un specialist

În timpul mandatului său  a avut 14 puncte de sumar (în 13 şedinţe), din care declaraţii politice – trei, opt prouneri legislative, 94 de întrebări și interpelări și 11 moțiuni. Gheorghe Chiper a fost consilier județean în perioada 1992 – 2004, iar în legislatura 1992- 1996 a fost vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.
 Mesajul  trist al morții parlamentarului a fost publicat pe rețelele de socializare de către Adam Alda, fost director adjunct în cadrul Direcției Agricole Arad."A plecat la cele vesnice un om deosebit, un prieten, un specialist agricol, Ing CHIPER GHEORGHE. A fost inginer la IAS Ineu, director la Direcția Agricolă, deputat PSD de Arad, consilier la Prefectura Județului Arad. Pentru mulți ingineri agronomi a fost un bun îndrumător, sfătuitor și tot timpul un om cu care te puteai înțelege bine. Domnule Chiper vei rămâne veșnic în amintirea noastră, nu vă vom uita și vă dorim să aveți drum lin spre cer. Odihnă veșnică!”.

Ne puteți urmări și pe Google News