L-am cunoscut pe Romulus în redacția României libere, ziar căruia i-a dedicat cei mai frumoși ani ai săi. Reporterul a fost un pasonat al meseriei și nu a făcut nicidotată uz de toate avantajele date de diploma de luptător în Revoluția din Decembrie 1989, chit că a fost printre primii pe baricada de la Inter și printre ultimii care au părăsit-o.

În decembrie, anul trecut, i-am luat un interviu și în calitate de fost coleg, dar și de beligerant, că eu, ca militar în termen, eram de partea cealaltă a baricadei.

Romulus a fost un om și un ziarist cinstit. N-a făcut compromisuri cu meseria, a terminat mai multe facultăți și și-a văzut de slujba de jurnalist până în ultima clipă.

Romulus a fost membru activ al Ligii Studenților din România, a studiat „Relații publice și publicitate” la Facultatea de Jurnalism si Știintele Comunicarii, a învățat „Managementul Informațiilor de Securitate Națională”, la Academia Naționala de Informații „Mihai Viteazul”, și a terminat și Școala Națională de Studii Politice și Administrative.

A terminat și Dreptul și a studiat și la Facultatea de Științe Economice. A scris peste 20 de cărți pe diverse domenii. A fost o veritabilă „enciclopedie” și un bun coleg.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!