Marinescu, cunoscutul redactor-șef al revistei, devenit ulterior doar site, „Justițiarul”, din Sibiu, a fost primul ziarist interzis de Grupul de Comunicare Strategică (GCS) condus de Andi Manciu, în primăvara acestui an. Totodată, el este și autor al celor mai spectaculoase dezvăluiri, în timp, despre actualul președinte, încă de pe vremea când acesta era primar la Sibiu.

Jurnalistul a prezentat pe larg afacerile cu copii dați spre înfiere în străinătate și cele cu casele ale lui Iohannis și ale soției sale, dezvăluiri făcute într-o perioadă în care aproape toată presa sibiană îi cânta doar osanale actualului președinte.

În urmă cu mai mulți ani, Albin Marinescu i-a fost chiar contracandidat lui Iohannis la primăria Sibiu, din partea PNȚCD, ulterior el consolidîndu-și poziția, prin zeci de articole, de cel mai îndârjit critic al lui Klaus Iohannis și autor, chiar, al unor plângeri penale împotriva acestuia, anunță trista veste inpolitics.ro.

Avocatul Dan Chitic, mandatarul legal al jurnalistului sibian Marius Albin Marinescu, proprietarul ziarului Justițiarul, al cărui site a fost închis de GCS și ANCOM de două ori în timpul stării de urgență din primăvară, a anunțat că începând din 19.10.2020 că președintele Iohannis, ministrul Marcel Vela, demnitarii Sorin Grindeanu, Andi Manciu au oficial eticheta de „penali”, de vreme ce pe numele lor există o plângere penală – Dosarul Penal 112/P/2020- pentru infracțiunile de „abuz în serviciu” și „constituirea unui grup infracțional organizat”, precum și circumstanța agravantă că au „profitat de situația prilejuită de starea de urgență” pentru a-și implementa abuzurile.

„A avut de îndurat represalii colosale ale sistemului ticăloșit”

„A avut de îndurat represalii colosale ale sistemului ticăloșit, deranjat la culme de investigațiile sale, de articolele pe care le scria și de arhiva publicației „Justițiarul”, unde cititorii revistei și toți cei interesați găsesc adevăruri crude despre faptele unora dintre mai marii societății noastre. A fost acționat în judecată în repetate rânduri, câștigând numeroase procese împotriva unor persoane foarte influente.

Marius Albin Marinescu a fost un om neîndurător cu sine însuși, muncind până în ultima clipă a vieții, în ciuda unei insuficiențe pulmonare evolutive care l-a ros, l-a țintuit în casă, făcându-l dependent de oxigen și, în cele din urmă, l-a răpus.

Dumnezeu să-l odihnească în pace și fie ca harul lui să fie transmis și altor cât mai mulți jurnaliști, pentru ca ei să îmbrățișeze profesiunea cu aceeași onoare și demnitate severe și drepte cu care a făcut-o Marius Albin Marinescu”, a scris pe grupul Marius Albin Marinescu de pe Facebook, Prof. univ. dr. Corvin Lupu.