Willie Thorne, o legendă în lumea snookerului și nu numai, a murit la vârsta de 66 de ani, fiind doborât de mai multe săptămâni de boala care nu cruță pe nimeni, și anume leucemia.

Boala sângelui, așa cum a fost poreclită, i-a ridicat mari probleme de sănătate fostului număr 7 mondial, iar în cele din urmă i-a luat viața.

Bărbatul, un caracter puternic care s-a impus cu măiestrie în timpul jocurilor de snooker, câștigându-și astfel renumele și bine-meritatul loc în clasamentul mondial, a pierdut lupta cu boala la vârsta de 66 de ani.

Începând din anii ’80, numele de Thorne a dominat scena sporturilor de masă, aflându-se mereu în prim plan când venea vorba de snooker. Cu două sferturi de finală în 1982 și 1986 la Campionatul Mondial, s-a confruntat cu o insuficiență respiratorie și nu a mai putut fi salvat.

Un bun prieten de-al său, a declarat pentru presa internațională că Willie vorba chiar cu copiii săi înainte să intre în șoc septic și să moară.

Chiar dacă de mai multe săptămâni se afla sub stricta observație a medicilor, urmând un tratament riguros, corpul lui Willie a cedat, nemairăspunzând medicamentației, moment în care doctorii au luat decizia de a-i opri aparatele.

Julie ONeill, îngrijitoarea acestuia, a anunțat că Thorne a murit miercuri, în primele ore ale dimineții.

„Willie a intrat în șoc septic și nu a răspuns la niciun tratament, astfel încât spitalul a luat decizia de a opri aparatele la care era conectat. Am fost cu el până la final și i-am citit mesaje de la oameni. A murit foarte liniștit și fără durere, ascultându-și copiii spunând că îl iubesc” a transmis ONeill.

World Snooker a transmis într-un mesaj: „Suntem profund întristați să auzim că însuși Marele WT, Willie Thorne, a murit la 66 de ani. Este o pierdere mare pentru sportul nostru. Gândurile noastre sunt cu familia lui în acest moment trist. RIP Willie”, scrie Cancan.