Dion Reynolds și Jessica O’Connor, ambii 23 de ani, au fost salvați din vastul Kahurangi National Park miercuri, după ce un elicopter plecat în căutarea lor a observat fum într-o mică poiană.
Perechea și-a început drumeţia pe 9 mai cu intenţia de a sta aproximativ cinci zile. Dar în primele zile cei doi s-au rătăcit după ce s-a lăsat ceața. Un prieten a raportat dispariţia lor pe 18 mai.
La căutarea tinerilor au participat 50 de persoane, inclusiv cinci experți, trei echipe de câini și două echipaje cu elicoptere.
„Această căutare a fost deosebit de dificilă fiind este o zonă cu multă vegetaţie”, a spus Sgt. Malcolm York, coordonator şi expert în căutări al poliției din Nelson.
După ce au suferit răni minore și odată cu terminarea alimentelor pe care le-au avut la ei, Reynolds și O’Connor au decis să rămână într-un singur loc și să aștepte ajutor.
Purtătorul de cuvânt al ambulanței St. John, Ngaire Jones, a declarat că perechea a fost adusă de elicopter la Aeroportul Nelson, apoi au fost transportaţi la Spitalul Nelson.
Poliția a spus că starea lor părea foarte bună.
Parcul național este al doilea ca mărime din Noua Zeelandă, iar unele zone nu au trasee. A fost una dintre locațiile utilizate în filmarea trilogiei „Stăpânul inelelor”, informează Foxnews.