Doi polițiști din București au devenit eroi. Gest incredibil. Postarea a devenit virală

Doi polițiști din București au devenit eroi. Gest incredibil. Postarea a devenit virală

Doi polițiști din Capitală au devenit eroi, iar povestea lor a devenit virală pe internet.

Andrei și Alexandru sunt doi polițiști din București se aflau în timpul serviciului când au făcut o descoperire șocantă. Aceștia au găsit un bărbat prăbușit pe caldarâmul din Centrul Vechi al Capitalei. Fără să stea pe gânduri, aceștia i-au acordat primul ajutor, iar eforturile lor i-au salvat viața bărbatului.

Șefii lor au făcut publică povestea emoționantă care acum este virală pe rețelele de socializare.

Bărbatul pe care l-au ținut în viață până la sosirea echipajelor medicale este un paznic despre care cei din zonă spuneau că ar fi decedat, relatează antena3.ro.

„În miez de noapte, aflați în serviciul de patrulare, doi agenți de poliție ai Centrului Vechi au văzut un om căzut la pământ, fără suflare. Nici ei și nici jandarmul care îi însoțea n-au mai stat pe gânduri. Au început manevrele de resuscitare și au chemat și ambulanța.

«- Hai Andrei, hai! Când obosești te schimb eu!»

După un timp, Alex a preluat manevrele. Au reușit să îl țină în viață până au apărut echipajele de prim ajutor. După zeci de minute de efort, inima bărbatului a început să bată. Acum, e la spital și sperăm că totul va fi bine.

Andrei și Alexandru, doi agenți ai Poliției Capitalei, doi tineri care ne fac mândri de misiunea noastră, în slujba oamenilor. #PolițiaCapitalei *Foto din arhiva personală” este mesajul scris pe Facebook de unul dintre reprezentanții Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Au primit sute de felicitări

„Cel chelios mă întreba zi de zi de declarație pe la Șelari în timpul stării de urgență. Băiat bun”, „Pe cel din dreapta îl știu de la Ciprian Dafinescu”, „Și jandarmul de ce nu a avut onoarea să apară în poză?”, „În această poveste dureroasă au toate felicitările din partea tuturor!! Bravooo, sănătate multă le dorim, multe succese! (…). Să poarte cu cinste și dragoste uniforma statului!!!”, „Bravo, felicitări! Asta-i generația nouă și înseamnă că ne îndreptăm spre bine” sunt cinci dintre comentariile strânse de postarea de mai sus făcută de pe pagina de Facebook a Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Ne puteți urmări și pe Google News