Doi oameni omorâți de mașina de pâine

Doi oameni omorâți de mașina de pâine

Două persoane au murit joi în urma unui grav accident petrecut în apropierea localității Iaz din județul Caraș-Severin.

„Din cauza vitezei neadaptate într-o curbă, o autoutilitară s-a răsturnat peste două autoturisme care erau parcate pe marginea drumului. În fața acestora se aflau trei persoane. Două dintre ele au fost lovite de autoutilitară, una decedând pe loc. În urma impactului violent, autoutilitara a fost proiectată pe partea carosabilă, intrând în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar din sens opus. Conducătorul autoturismului BMW a rămas încarcerat, iar ulterior a decedat”, a precizat Cecilia Dăneț, reprezentantul IPJ Caraș-Severin.

Celelalte două persoane din parcare au fost transportate la spitalul din Caransebeș, dar se află în afara oricărui pericol. Șoferul vinovat de producerea accidentului lucrează la o fabrică de pâine din județul Hunedoara și circulă zilnic pe acest drum. ( Foto: Express de Banat)