Doi lideri locali cer PNL să renunțe la susținerea lui Iohannis
- Iulia Moise
- 15 ianuarie 2025, 09:35

În timpul ședinței Biroului Politic Național al PNL de luni, condusă de Ilie Bolojan, doi lideri locali au sugerat ca partidul să renunțe la imaginea președintelui Klaus Iohannis și să-i ceară public să părăsească funcția de președinte al României.
Doi lideri PNL cer demisia lui Iohannis din funcția de președinte
Doi lideri din teritoriu ai Partidului Naţional Liberal ar fi propus ca partidul să-i ceară în mod public lui Klaus Iohannis să părăsească funcția de președinte, ca prim pas în depășirea crizei politice care a dus la proteste.
Cei doi liberali sunt Robert Sighiartău din Bistrița și Adrian Cozma din Satu Mare. Ei cred că plecarea lui Klaus Iohannis de la Cotroceni ar ușura situația politică și ar constitui un prim pas către depășirea unei perioade dificile.
Cu toate acestea, conducerea centrală a partidului nu a văzut inițiativa celor doi ca o soluție viabilă, pentru că ei credeau că o astfel de mutare ar crește instabilitatea politică.
„O demisie, să spunem, mâine, credem că va rezolva problemele economice şi toate dezechilibrele pe care le are România? Asta e o întrebare. Din punctul meu de vedere, este foarte important în această perioadă, dar nu numai în această perioadă, până la alegerile prezidenţiale şi după, să menţinem ţara noastră într-o zonă de stabilitate”, a spus Ilie Bolojan, președintele PNL.
Klaus Iohannis a fost criticat de oamenii din partid de-a lungul timpului
Ilie Bolojan a spus că, de-a lungul timpului, au existat voci în interiorul PNL care l-au criticat pe Klaus Iohannis, dar a insistat că cei care l-au criticat în trecut nu sunt aceleași persoane care aduc critici acum.
„A avut critici, dar nu de la cei care îl critică astăzi şi, aşa cum v-am spus, era bine să avem un spirit critic de-a lungul multor ani, pe care mulţi dintre colegi, din păcate, nu l-au avut. Şi eu cred că cineva care va fi judecat de istorie şi care aparţine, că ne place, că nu ne place, unei perioade care se încheie trebuie lăsat în această situaţie”, a afirmat ilie Bolojan.
Bolojan: Era bine să avem un spirit critic de-a lungul multor ani
Președintele Partidului Național Liberal (PNL) a mai afirmat că i-ar fi plăcut să vadă gândirea critică din acest moment și cu mai mult timp în urmă, ajutând astfel democrația de la noi din țară.

Klaus Iohannis. Sursa foto: Facebook
„Era bine să avem un spirit critic de-a lungul multor ani, pe care mulţi dintre colegi, din păcate, nu l-au avut. (...) Mie, personal – că în aceste zile am avut mai multe discuţii pe aceste teme de strategie, ce să facem, cum să facem – mi-ar fi plăcut ca, în anii trecuţi, când unii dintre colegi doar se gândeau ce-ar vrea cineva şi anticipau anumite dorinţe şi le şi executau, mi-ar fi plăcut să aibă atunci o gândire critică şi când au luat tot felul de decizii de la festivalul democraţiei şi alte decizii în PNL care n-au ajutat nici partidul nostru şi nici echilibrele din această ţară”, mai spune Blojan.
Bolojan: Eu am căutat întotdeauna să tratez lucrurile echilibrat
Ilie Bolojan se consideră un om echilibrat a cărui răspundere este amplificată acum de funcția pe care o ocupă.
„Să se fi gândit atunci mai bine, pentru că e foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în cineva, mai ales dacă eşti din zona de partid relativ apropiată în anii trecuţi.
Eu am căutat întotdeauna să tratez lucrurile echilibrat şi gândiţi-vă că am şi o răspundere suplimentară acum, dată de funcţia pe care o ocup, şi cred că trebuie să acţionăm responsabil în această perioadă, inclusiv din punct de vedere al stabilităţii ţării noastre”, a mai afirmat liderul PNL, Ilie Bolojan.