Dodon NU SE DEZMINTE, a promis lui PUTIN că va anula Acordul de Asociere cu UE dacă va avea majoritate parlamentară
- Antonia Hendrik
- 17 ianuarie 2017, 16:05
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, aflat în prima sa vizită oficială la Moscova, a declarat că dorește să anuleze Acordul de Asociere cu Uniunea europeană în cazul în care va avea majoritate parlamentară la următoarele alegeri parlamentare.
Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței comune de presă pe care Dodon a susținut-o alături de președintele rus, Vladimir Putin.
"Am declarat de multe ori că sunt împotriva semnării acestui Acord de Asociere cu UE. Cred că acest Acord nu a adus niciun beneficiu pentru Moldova. Am pierdut piaţa rusă, dar totodată, volumul de export pe piaţa europeană a scăzut. Nu am obţinut nimic. După următoarele alegeri parlamentare, PSRM va câştiga majoritatea în Parlament şi voi anula acest Acord", a declarat preşedintele Igor Dodon, titrează timpul.md