Documentele care pot distruge compania Amazon! Cum a fost posibil așa ceva

Documentele care pot distruge compania Amazon! Cum a fost posibil așa ceva

Adolescenți chinezi sunt forțați să muncească ore suplimentare sau toată noaptea ca să realizeze difuzoarele inteligente Alexa pentru Amazon.

Documente apărute pe internet arată că adolescenți, chiar și de 16 ani, sunt recrutați de Foxconn, furnizorul Amazon, pentru a lucra multe ore peste program.

Sute de astfel de copii au fost „înrolați” de Foxconn pentru a produce difuzoarele inteligente Alexa. Totul pentru ca Foxconn să atingă țintele promise gigantului american. Mulți adolescenți lucrează peste program, iar alții sunt forțați să muncească noaptea în fabrică.

Tinerii au fost luați din școli și colegii tehnice din jurul orașului Hengyang și sunt clasificați drept „stagiari”, iar profesorii lor sunt plătiți de companie ca să vină să-i acompanieze. Mai mult, aceștia sunt rugați să încurajeze copii dificili să accepte munca suplimentară, în plus față de tura normală.

Ne puteți urmări și pe Google News

Xiao Fang, 17 ani, avea rolul de a aplica o folie protectoare pe 3000 de Amazon Echo Dot în fiecare zi, iar la început credea că urma să lucreze opt ore pe zi, timp de cinci zile pe săptămână. A ajuns să petreacă zece ore pe zile, timp de șase zile pe săptămână în fabrica Foxconn.

Munca în fabrică, obligatorie

A vrut să renunțe, dar profesorul a amenințat-o că dacă nu lucrează o să aibă probleme cu notele și cu bursa. Unii elevi muncesc mai bine de două luni în fabrică pentru ca Foxconn să poată livra ceea ce a promis. Potrivit documentelor, peste 1000 de adolescenți, cu vârste între 16 și 18 ani, sunt angajați la Foxconn. Reprezentanții companiei au declarat că aceștia au fost angajați ilegal și că vor lua măsuri în această privință. „Vom verifica parteneriatele cu școlile și sub nicio formă stagiarii nu vor lucra în plus sau noaptea”.

Ei au mai spus că acest lucru se întâmplă din cauza unor manageri mai slab pregătiți și că nu este acceptabil ca acești adolescenți să lucreze atât de mult, chiar dacă sunt plătiți în plus.

Cu toate acestea, Foxconn susține înrolarea tinerilor în câmpul muncii: „elevii, care pot munci legal, au oportunitatea de a obține experiență practică în mai multe arii care îi vor ajuta să-și găsească un loc de muncă după ce termină liceul”. Cum era de așteptat, reprezentanții Amazon spun că nu tolerează astfel de fapte și că ei monitorizează atent furnizorii cu care lucrează și că cer inspectii periodice.