Documentar TV. Orele dinaintea crimei - ultimele ore din viața victimei pot elucida misterul și restabili adevărul
- Florian Saiu
- 25 ianuarie 2020, 20:53
Crime + Investigation difuzează, în exclusivitate, din 23 ianuarie, în fiecare joi, de la ora 21:00, cel de-al doilea sezon al serialului „Orele dinaintea crimei”, care prezintă cazuri reale de crime și modul în care detectivii încearcă să reconstituie ultimele ore din viața victimei pentru aflarea adevărului.
Acest serial documentar urmăreşte detectivii pe măsură ce aceștia reușesc să pună cap la cap evenimentele petrecute în intervalul critic al ultimelor 24 de ore din viața victimei.
Pentru a ajunge la o interpretare cât mai apropiată de adevăr, aceștia se concentrează asupra elementelor cheie cu ajutorul cărora vor putea identifica atât mobilul crimei cât și autorul acesteia. Tensiunea crește odată cu acumularea unor detalii care îi aduc pe detectivi mai aproape de rezolvarea cazului respectiv.
Expertiza specialiștilor
Fiecare episod analizeză din perspective distincte traseul ultimelor ore din viața victimei, făcând apel la expertiza unor specialiști, dar și a martorilor, astfel încât fiecare element, inițial aparent desprins din context, devine extrem de important în cheia dezvăluirilor finale.