Document declasificat SRI. Securitatea îl informa pe Ceaușescu despre mizeria și lipsurile românilor. Exclusiv

Document declasificat SRI. Securitatea îl informa pe Ceaușescu despre mizeria și lipsurile românilor. Exclusiv Nota SRI Contrainformatii 1989 sursa: SRI.ro

Nicolae Ceaușescu știa că nu avem căldură în casă, mâncare în frigider sau apă caldă să ne spălăm? Știa Nicolae Ceaușescu că localități întregi erau deconectate de la rețeaua de energie pentru a da prioritate industriei? Întrebări pe care și le-a pus fiecare român. Ușor-ușor încep să iasă la iveală răspunsuri.

Știa Nicolae Ceaușescu că românii nu au ce mânca, apă caldă și căldură? Din mulțimea de documente declasificate recent de SRI și care reprezintă corespondența între instituția condusă la acel moment de Virgil Măgureanu și Comisia Parlamentară de Anchetarea Evenimentelor din Decembrie 1989, se remarcă câteva. Pentru astăzi am ales o notă a Direcției de Contrainformații Economice care făcea referire la perioada 15 decembrie-21 decembrie 1989 și la activitatea cadrelor de securitate din această unitate.

De ce este interesantă această notă? Pentru că furnizează un răspuns la întrebarea pe care mulți români și-o puneau în 1989: știa Ceaușescu că românii nu au ce mânca, apă caldă și căldură? Se pare că știa. Pentru că Securitatea avea infromațiile și îl informa.

Astfel, Direcția de Contrainformații în sectoarele economice cunoscută și ca unitatea militară 0617 acționa potrivit competențelor date de Decretul numărul 121 din 1978 care reprezenta baza de lucru pentru exploatarea aparatului informativ și conținutul notelor transmise mai departe.

Ne puteți urmări și pe Google News

Conținutul notei, detalii interesante

"Având în vedere problemele grave din economie ce sunt amplificate de lipsa de energie, gaze și agent termic în condițiile sezonului rece s-a continuat informare zilnica a conducerii Departamentului Securității Statului cu privire la problemele apărute în sistemul energetic național, asigurarea cu cărbune, gaze și petrol". Dar mai ales "în legătură cu efectele acestor situații asupra consumatorilor casnici și industriali" .

"În mod deosebit a fost evidențiat faptul că aceste lipsuri au determinat încetarea activităților productive și trimiterea muncitori la casă cu nerealizarea retribuții lor, adică a salariilor, precum și deconectarea a sute de localități pe durată de 10-18 ore pe zi.

Un alt aspect care a fost zilnic raportat factorul de conducere din fostul Departament al Securității Statului l-a constituit aprovizionarea deficitară cu produse agroalimentare a marilor colectivități din municipii, orașe, centre muncitorești, în special în Capitală.

Declarația adjunctului lui Iulian Vlad

Generalul Gianu Bucurescu, responsabil cu informațiile interne,  susținea într-o declarație dată în fața aceleași comisii că "din interior primeam informării despre situația materială proastă și nemulțumirile, starea de spirit explozivă și din întreprinderi, lipsa de pe piață alimentelor, salarii plătite cu întârziere etc. Eu nu am avut rețineri să dau aceste informații și sigur generalul Iulian Vlad îl informa pe Ceaușescu. Se spune că cei răspunzători în domeniul economic, de exemplu Emil Bobu, căutau să stopeze anumite informații."

Nota Contrainformații document SRI  sursa: sri.ro

Nota Contrainformații document SRI

Nota SRI Contrainformatii 1989 sursa: SRI.ro

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa pont@evz.ro